Confidenţialitate


Parlamentul Uniunii Europene solicită integrarea Bulgariei și a României în zona Schengen


Parlamentul Uniunii Europene solicită integrarea Bulgariei și a României în zona Schengen

Parlamentul Uniunii Europene constată încă o dată că România îndeplinește de mult toate  cerințele pentru aderarea la spațiul Schengen, la fel ca Bulgaria și Croația.

De altfel, doar aceste trei state nu sunt în Spațiul Schengen al Uniunii, spațiu de liberă trecere.

De altfel, România se comportă aproape ca un stat Schengen, folosește sistemul de informații comun și participă activ la operanțiunile Frontex, Agenția care se ocupă de securitatea granițelor maritime ale Uniunii.

Decizia privind intrarea României în Schengen apariține șefilor de stat și de Guvern din Uniune.

Ministrul roman al Afacerilor Interne a reacționat după anunțul Parlamentului European. Bode a declarat că este convins că un anunț oficial va veni în curând de la Bruxelles.

 

 

 


Ultimele stiri
PNL acuză PSD că întârzie intenționat adoptarea legii salarizării unitare, de care depinde îndeplinirea unui jalon din PNRR.…

Fosta șefă adjunctă a Cabinetului lui Zelenski, Iryna Mudra, a fost arestată preventiv într-un dosar de spălare de…

Ce înseamnă calitatea pentru clienții unui atelier de bijuterii personalizate? (P)

Programarea la salon nu mai începe cu un telefon: cum schimbă platformele online rutina de beauty (P)

Dispute în Parlament pe modificarea legislativă care ar oferi salarii compensatorii pentru angajații de la stat concediați. PSD…

MAE de la București confirmă convocarea însărcinatului cu afaceri al României la sediul MAE de la Moscova

Zi decisivă pentru Legea integrității. Proiectul a fost adoptat de comisiile Senatului. Plenul va da votul final |…

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO

Festivalul „Puppets Occupy Street” a început la Craiova. Artiști din 16 țări, spectacole și parade în aer liber…

Momentul detonării bucății de dronă găsite pe plaja din stațiunea Olimp. Oamenii, avertizați prin Ro-Alert: „Nu există pericol…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează