Confidenţialitate


Parlamentul începe a doua sesiune ordinară a anului


Parlamentul începe a doua sesiune ordinară a anului

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

Plenurile au fost convocate de la ora 11:00, notează Agerpres.

Potrivit programului, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv cel al Senatului, în vechea componenţă, sunt convocate pentru ora 9:30, în şedinţe separate. De asemenea, grupurile parlamentare se vor întruni la ora 10:00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.

Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.

Totodată, joi este programată de la ora 9:00 şi o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind stabilit un plen reunit al Parlamentului, după finalizarea procedurilor alegerii conducerii celor două Camere.

La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru de săptămâna viitoare.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află pachetul legilor educaţiei, precum şi modificarea legilor justiţiei, a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Totodată, o prioritate a sesiunii este şi adoptarea pachetului legilor securităţii, potrivit preşedintelui PNL, premierul Nicolae Ciucă.

Deputaţii şi senatorii trebuie să se pronunţe şi asupra cererii de reexaminare a legii privind protecţia avertizorilor în interes public, transmisă de preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, vor şi discutate în Parlament şi măsurile care urmează să fie aprobate în Guvern prin ordonanţă de urgenţă privind compensarea preţului la energie.

Se prefigurează mai multe proiecte pe teme sociale care urmează să fie discutate în coaliţia de guvernare şi care ar putea fi concretizate în Parlament. În acest context, UDMR a propus un proiect privind acordarea unui ajutor de stat pentru cei care se încălzesc cu lemne.

PSD a propus majorarea pensiei minime, a valorii punctului de pensie şi a salariului minim pe economie la 3.000 de lei.

USR a anunţat că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în prima zi a sesiunii parlamentare.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…