Confidenţialitate


Acordul comercial UE-Mercosur va fi trimis spre evaluare Curții Europene de Justiție. Parlamentul European a adoptat o rezoluție în acest sens


Acordul comercial UE-Mercosur va fi trimis spre evaluare Curții Europene de Justiție. Parlamentul European a adoptat o rezoluție în acest sens

Sursa foto: Shutterstock

Parlamentul European a decis astăzi să solicite Curții Europene de Justiție să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE. Decizia vine în urma amplelor proteste organizate de fermieri din mai multe țări europene, ieri, la Strasbourg, proteste la care au participat și fermieri români.

Hotărârea luată de Parlamentul European a primit 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri. Prin rezoluția adoptată, PE solicită un aviz juridic din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la acord. O a doua rezoluție care solicita, de asemenea, o evaluare juridică a primit 225 de voturi pentru, 402 împotrivă și 13 abțineri.

Temeiul juridic al Acordului de parteneriat UE-Mercosur și al Acordului comercial interimar va fi acum revizuit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Parlamentul European va continua examinarea textelor, în așteptarea avizului CJUE. Numai după prezentarea avizului juridic, Parlamentul European va putea vota pentru a aproba sau nu acordul.

Cu o zi în urmă, mii de fermieri europeni, inclusiv fermieri români au protestat în fața Parlamentului European de la Strasbourg. Fermierii români au atras atenţia că, în contextul actual al acordului UE cu țările membre Mercosur, fermele mici şi mijlocii vor fi în reală dificultate şi fondurile europene şi naţionale vor fi pierdute.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a semnat pe 17 ianuarie, la Paraguay, cele două acorduri dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, alcătuit din Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia.

Acordul încheiat de UE cu blocul țărilor din Mercosur creează una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume între Uniunea Europeană, Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay, reprezentând peste 700 de milioane de consumatori. Prin acesta, UE ar putea să exporte mai multe maşini, utilaje, vinuri şi băuturi spirtoase în America Latină, facilitând în acelaşi timp intrarea în Europa a cărnii de vită, zahărului, orezului, mierii şi soia din America de Sud.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării