Confidenţialitate


Parlamentul Cehiei a respins o moţiune de cenzură împotriva Guvernului


Parlamentul Cehiei a respins o moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Guvernul de la Praga a trecut fără emoţii de o moţiune de cenzură, după o dezbatere care a durat peste 17 ore şi s-a încheiat după miezul nopţii.

Premierul Babis este suspectat de fraudarea unor fonduri europene, însă respinge toate acuzaţiile.

Doar 85 din cei 200 de deputaţi din Parlamentul Cehiei au votat pentru demiterea guvernului condus de miliardarul Andrei Babiş.

Premierul a spus că toate acuzaţiile care-l privesc sunt fake news.

Însă, auditul Comisiei Europene privind fondurile primite de la UE şi presupusul conflict de interese în care se află premierul urmează să fie finalizat spre sfârşitul anului sau la începutul anului viitor.

Ancheta vizează o presupusă fraudă cu peste 17 milioane de euro, fonduri europene.

Situaţia în care a ajuns şeful guvernului de la Praga a scos în stradă, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 250.000 de cehi, care au cerut demisia guvernului.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează