Confidenţialitate


Parlament: Comisiile juridice – raport favorabil comisiei de anchetă privind alegerile din 2009


Parlament: Comisiile juridice – raport favorabil comisiei de anchetă privind alegerile din 2009

Comisiile juridice ale Parlamentului au dat marți un raport de adoptare hotărârii prin care se înființează comisia de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009.

Ele au adoptat, însă și un amendament, prin care să elimine din sfera competenţelor faptele anchetate de Parchet în acest caz, respectiv abuzul în serviciu şi falsificarea documentelor electorale.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, nu a explicat, însă, ce va ancheta, comisia.

El a spus că publicul, dacă e interesat, va putea parcurge comunicatul oficial.

Amendamentul privind obiectivele Comisiei de anchetă a fost propus de preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea.

El a fost votat de PSD, ALDE şi UDMR, în timp ce PNL şi USR s-au împotrivit.

Eugen Nicolicea a precizat că reprezentanţii instituţiilor publice vor fi obligaţi să vină la audieri, pe când celelalte persoane vor avea doar statutul de invitaţi, având opţiunea de a nu se prezenta.

Înfiinţarea Comisiei de anchetă va fi votată, miercuri, de plenul reunit al celor două Camere.

Parchetul instanţei supreme a deschis, la rândul său, dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi face cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, ancheta fiind începută după informaţiile făcute publice de Dan Andronic.


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)