Confidenţialitate


Păpușile inspirate din folclorul românesc au ajuns în SUA și Franța


Păpușile inspirate din folclorul românesc au ajuns în SUA și Franța

Elena Tudosoiu este o profesoară pensionată din Călineşti, județul Argeș, ale cărei păpuși inspirate din portul popular au ajuns deja în ţări ca SUA şi Franţa şi o fac pe femeia de 65 de ani să fie mândră că duc peste hotare şi ceva din sufletul românesc, informează Mediafax.

“Păpuşelele le fac de foarte mult timp. Eu sunt prinsă în viaţa satului dintotdeauna. Nu am putut altfel să fiu, decât împreună cu satul din care am provenit.Comuna mea este Călineşti, din Argeş, o comună foarte mare şi toată zona aceasta a fost extrem de valorificată. Înainte, mamele noastre, bunicile noastre coseau la lumina lămpii şi cu drag”, a spus Elena Tudosoiu, pentru Mediafax.

Portul popular al păpușilor este cusut manual, astfel că, realizarea unei asemenea opere, lucrată elegant și cu migală, poate dura și o zi întreagă.

“Materia primă încerc eu să o lucrez, autentic şi să redau cât mai mult posibil din portul popular. Iau o bucăţică de pânzică şi o cos eu”, a declarat artista.

Păpușile pot fi cumpărate şi de la magazinul Muzeului Satului, iar prețul pornește de la 30 de lei şi variază în funcţie de munca depusă pentru realizarea lor.

Foto: Mediafax

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează