Confidenţialitate


Papa Francisc va spala picioarele a 12 detinuti dintr-o inchisoare


Este a doua oară când conducătorul Bisericii Catolice merge la o închisoare în săptămâna mare pentru a spăla picioarele unor deținuți.

In cadrul inchisorii vor fi aleși 12 deținuți, atât bărbaţi, cât şi femei, cărora Papa le va spăla picioarele. Gestul simbolic arată astfel că Papa este dispus să îi servească pe alţii aşa cum a făcut Iisus atunci când a spălat picioarele celor 12 apostoli.

Doar 300 de deţinuţi îl vor vedea pe Suveranul Pontif în Joia Mare, care la catolici va fi pe 2 aprilie. Aproximativ jumătate vor fi femei, inclusiv mame cu copii. În afară de aceştia, care se vor afla în biserică, mulţi alţii vor urmări slujba în exterior, pe un ecran de mari dimensiuni care va fi instalat special.

Contactat de Radio Vatican, părintele bisericii de la închisoare Sandro Spriano a spus că deţinuţii au primit cu bucurie vestea, iar prezenţa Papei va fi pentru ei o mare consolare şi un important semn de atenţie din partea Bisericii, având în vedere că ei sunt cei mai nefericiţi.

În martie 2013, la doar 3 săptămâni după ce a fost ales, Papa Francisc a decis să spele picioarele a 12 deţinuţi de la un centru de detenţie pentru minori.


Ultimele stiri
Cercetările privind hormonii care reglează apetitul, printre favoritele pentru Premiul Nobel pentru Medicină | AUDIO

Whisky-ul scoțian, trimis în spațiu. Cercetătorii vor să afle dacă se poate matura mai repede pe orbită

Netanyahu a solicitat o analiză a măsurilor de securitate pentru zborurile internaționale către Israel, după incidentul de la…

România și Polonia spun că nu mai pot ajuta Ucraina să-și exporte cerealele. Tánczos Barna: „Interesul pentru propriii…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Va fi încă o desemnare de premier, după trei…

Începe exercițiul de mobilizare „Mobex București – Ilfov 26”. 10.000 de rezerviști participă la antrenamente | AUDIO

Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează