Confidenţialitate


Papa Francisc va fi primit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în data de 31 mai


Papa Francisc va fi primit de  Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în data de 31 mai

Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită Apostolică în România între 31 mai și 2 iunie.

Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, care a adresat această invitație prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, și a reînnoit-o prin scrisoarea transmisă Sanctității Sale în luna martie 2017.

Invitația Președintelui României a fost completată de cea a Conferinței Episcopilor Catolici din România, precum și de mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătirea și desfășurarea vizitei Apostolice în cele mai bune condiții fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităților responsabile, atât publice, cât și religioase.

Vizita Papei Francisc se va desfășura la București, în data de 31 mai, la Șumuleu Ciuc și la Iași, pe 1 iunie, respectiv la Blaj, în data de 2 iunie.

Președintele României îl va întâmpina pe Papa Francisc vineri, 31 mai, la ora 11:30, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:00.

Vizita în România a Sanctității Sale Papa Francisc
se va încheia duminică, 2 iunie a.c., ora 17:30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis.

Programul vizitei Apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București

Ceremonia de bun venit

12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni

Ceremonial militar
Fotografie oficială

Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc

15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Discurs al Sanctității Sale

Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională

Salut al Sanctității Sale

Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”

Omilia Sanctității Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

Omilia Sanctității Sale

17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași

Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași

Discurs al Sanctității Sale

Duminică, 2 iunie 2019

Divina Liturghie cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri, Câmpia Libertății din Blaj

Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”

Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj

Salut al Sanctității Sale

Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu, ceremonia de rămas bun


Ultimele stiri
Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează