Confidenţialitate


“Palatele” tuturor președinților. Aproape fiecare reședință pentru foști șefi de stat a dat naștere la controverse


“Palatele” tuturor președinților. Aproape fiecare reședință pentru foști șefi de stat a dat naștere la controverse

Ce știm despre locuințele actualilor foști șefi de stat?

Aproape fiecare a avut propria epopee atunci când a fost repartizată.

Iar cadrul legal prin care se stabilește că foștii președinți au dreptul, printre altele, la o vilă de protocol, ca reședință, după terminarea mandatului, a fost creat destul de târziu.

Dar chiar și după apariția legii 406/2001, au mai fost controverse.

Fostul preşedinte Ion Iliescu stă într-un apartament spațios dintr-un imobil din cartierul Primăverii, pe strada Moliere.

La Revoluție, era era chiriaș într-o vilă de pe Aviatorilor. Dar, premierul de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu a emis o Ordonanță prin care chiriașii își puteau cumpăra locuințele.

Peste 50 de apropiații ai PDSR – la vremea aceea – și-au cumpărat vilele din Primăverii și Dorobanți, la prețuri discutabile. La fel, și Ion Iliescu.

În timpul mandatului său de președinte, Emil Constantinescu era proprietarul unui apartament la bloc, în cartierul Pajura, însă a locuit într-o vilă de lângă Televiziune, ocupată ulterior de Mircea Geoană.

Până în 2001, Emil Constantinescu și soția sa au acceptat o locuință cu chirie în Cotrocen. Chiria a fost plătită de stat. Când a fost întrunit cadrul legal, fostul președinte și soția lui s-au mutat într-o vilă pe o stradă în apropiere de Șoseaua Kiseleff.

Acolo vor locui până la sfârșitul vieții, în calitate de chiriași cu drept de folosință gratuit.

Fostul președinte Traian Băsescu a primit, la finalul mandatului, o vilă în cartierul Primăverii, mai exact pe strada Gogol, în a cărei renovare s-au investit circa 300.000 de euro. A pierdut, însă, drpetul de folosință al acelei case după ce a fost declarat colaborator al Securității.

Dar, și în jurul reședinței lui Traian Băsescu a fost un scandal. În 2012, premierul de la acea vreme, Victor Ponta, l-a acuzat pe Traian Băsescu, pe atunci președinte, ca a renovat vila Dante tot din Cartierul primăverii, cu un milion de euro, din bani publici, ca să locuiască acolo după expirarea mandatului.

Celebra Vila Dante, proprietate a RAPPS are peste 1.300 de metri pătrați construiți si o curte de peste 5.000 de metri patrați.

Până la urmă a fost închiriată Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru 20.000 euro pe lună.

Foto: palatul Cotroceni – presidency.ro


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…