O propunere legislativă a fost depusă luni, 22 decembrie, la Parlament, la 36 de ani de la căderea comunismului. Aceasta prevede ca organizațiile și simbolurile comuniste să fie interzise. Propunerea, care a fost depusă de USR, prevede pedepse cu închisoarea pentru propaganda comunistă. Se întâmplă pe fondul valului de nostalgie față de regimul totalitar. Cristian […]
Ninge și de Crăciun, și de Revelion, nu doar la munte. Meteorologii anunță o răcire a vremii și precipitații, mai întâi sub formă de ploaie, apoi ninsoare, inclusiv în București, unde nu a mai fost zăpadă în pragul sărbătorilor de cinci ani. Este deja zăpadă deja la Sinaia, Straja și Azuga, pe pârtii, chiar dacă […]
Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, a anunţat luni familia sa. Acesta a decedat la spital, în urma unei scurte suferințe, au anunțat membrii familiei sale, relatează The Guardian. Muzicianul a fost supus unei pancreatectomii în 2001, iar în 2016 a suferit un accident vascular cerebral. „Cu […]
Studenții cu dizabilități de la Universitatea „Ovidius” din Constanța beneficiază de condiții care le facilitează un mediu educațional accesibil. Universitatea a finalizat un proiect prin care a reușit să achiziționeze echipamente moderne, puse la dispoziția acestor studenți în spațiile de învățământ. Proiectul aplicat de Universitatea „Ovidius” din Constanța la ministerul Educației s-a derulat în perioda […]