Confidenţialitate


Pacientii care sufera de boli rare cum ar fi cancerul, epilepsia, leucemia sau bolile neurologice degenerative vor avea acces – de luna aceasta – la tratamente noi.


După 7 ani, lista de medicamente compensate și gratuite a fost actualizată. Au fost introduse 17 medicamente noi, dintre care 9 sunt destinate afecțiunilor oncologice. Pe lângă pacienții cu forme rare de cancer și leucemie, vor primi medicamente noi compensate sau gratuite și bolnavii de epilepsie sau cei care suferă de boli neurologice degenerative.

‘

Medicamentele sunt eliberate pe bază de prescripție medicală de la medicul specialist. Ordinul Ministrului Sănătății prevede dozele ce trebuie administrate pentru fiecare afecțiune, dar și investigațiile ce trebuie realizate înainte de începerea terapiei, precum și mențiuni legate de când anume trebuie întrerupt și reluat tratamentul.

‘

Există foarte mulți bolnavi care trebuie să mai aștepte cel puțin până la toamnă pentru a avea acces la tratamentul care le-ar putea salva viața – spun reprezentanții asociațiilor de pacienți. Alții n-au mai așteptat și au dat statul în judecată pentru a primi tratamentul necesar. E cazul unor bolnavi de cancer de piele care au obținut în instanță dreptul la medicamente gratuite.


Ultimele stiri
RomâniaFilm a intrat în faliment, după mai bine de 8 ani petrecuți în insolvență. Datoriile acumulate de instituție…

Final de mandat pentru Laura Codruța Kovesi. Fosta şefă a DNA părăsește funcția de procuror-șef al Parchetului European…

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti a câştigat la Montpellier şi s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor

Actorul britanic Sir Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile din francizele Star Trek și X-Men, a murit la vârsta…

Sanda Nicola: Majoritatea liberalilor au înțeles că nu mai există viitor lângă PSD. Opoziția e fragilă. Ce spune…

Prima rectificare bugetară din 2026: Sănătatea primește cele mai multe fonduri. Ce ministere pierd bani | AUDIO

Zece marinari sirieni, blocați de luni de zile în portul Constanța. Cer să fie lăsați să plece, unii…

Dispută între Consiliul Județean Constanța și DSU privind elicopterele de intervenție pe mare. Ce spune Raed Arafat |…

București: Nou Centru pentru tratarea tuberculozei, inaugurat la Institutul „Marius Nasta”. Investiția se ridică la 100 de milioane…

Polițiștii i-au cerut noului ministru de Interne salarii mai mari și actualizarea normei de hrană, printre altele. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează