Orient Express în România – GALERIE FOTO

Săptămâna aceasta a început vara şi s-a incheiat toamna. Pe lângă acest detaliu poate mai puţin important, trebuie  neaparat sa ştiţi că Bucurestiul a primit în Gara de Nord celebrul tren Orient Express. Între 28 august și 2 septembrie, trenul a parcurs traseul aproape original din 1883: Paris Est – Budapesta – București – Istanbul, iar între 4 și 9 septembrie: Istanbul – București – Budapesta – Viena – Veneția.

Călătoria de la Paris la Istanbul a debutat în dupa-amiaza zilei de 28 august în Gare de l’Est. Oaspeții au petrecut prima noapte în luxoasele vagoane de dormit ale garniturii, în timp ce au traversat două ţări importante din Europa: Germania și Austria. A doua zi, pe 29 august, pe seară, trenul a ajuns la Budapesta, unde călătorii au fost cazati într-un hotel de lux. A treia zi, pe 30 august, a avut loc un tur al orașului, iar după prânz, trenul și-a continuat călătoria spre România.

În dimineața celei de-a patra zi, repectiv pe 31 august, trenul a ajuns la Sinaia Aici oaspeții au vizitat Castelul Peleș, iar apoi au continuat călătoria de mai puțin de două ore până la București.

În Capitala României, trenul a avut aproximativ 30 de minute întărziere faţă de ora programată. Călătorii s-au bucurat seara de frumuseţea orașul și au înnoptat la hotelul Hilton, aflat pe Calea Victoriei, aproape de Atenul Roman. A cincea zi, în prima zi a lunii septembrie, dimineața, la ora 9 trenul a pelcat din Gara de Nord către Giurgiu și a traversat Bulgaria.

Ultima noapte a excursiei a fost petrecută din nou la bordul trenului, iar dimineață, pe 2 septembrie, trenul a ajuns la destinație – Istanbul, gara Sirkeci.

Prima parte a călătoriei s-a încheiat pe malurile Bosforului, iar pentru cei care şi-au dorit sa parcurgă distanţa Paris – Bucuresti – Istanbul cu celebrul tren devenit cunoscut şi datorită romanului “Crima din Orient Express”, de Agatha Christie, trebuie sa ştiţi că biletul, pentru o singura persoana, costă 7700 de euro. Mai multe detalii puteţi găsi aici, pe site-ul companiei.

Două zile mai târziu, pe 4 septembrie la ora 15:00, a debutat a doua excursie din gara Sirkeci din Istanbul. Prima noapte a fost petrecută la bordul trenului traversând Bulgaria.

A doua zi, pe 5 septembrie, în jurul orei 13:30 trenul a ajuns din nou în Gara de Nord din București. Călătorii au avut la dispozitie o intreaga după-amiaza pentru a vizita orașul, iar noaptea și-au petrecut-o la hotelul Hilton.

A treia zi (6 septembrie), la ora 10:15, trenul a pornit către Sinaia, unde va ajunge în jurul orei 12:00. După vizitarea Castelului Peleș, turiștii au luat prânzul într-un restaurant, apoi, în jurul orei 17:30 au plecat către Ungaria.

Noaptea și-o vor petrece în tren.

În dimineața celei de-a patra zi, pe 7 septembrie, trenul va sosi la Budapesta. După-amiaza zilei este rezervată turului orașului. Noaptea, oaspeții vor fi cazați la un hotel de lux.

A cincea zi (8 septembrie), dimineața, trenul va porni către Viena. Aici garnitura va staționa 5 ore cât să le permită turiștilor o scurtă vizită în interiorul Ring-ului.

Ultima seară va fi petrecută din nou la bordul trenului traversând Alpii.

În dimineața celei de-a șasea zile, pe 9 septembrie, trenul va ajunge la Veneția în gara Santa Lucia.

În privinţa ultimei excursii, exista şi o parte pozitivă, din punct de vedere financiar: veţi scoate din buzunar mai puţini bani decat în cazul primeia: “doar” cu aproximativ 600 de euro, de persoană. Detalii despre această călătorie, dar şi tarifele, le puteţi găsi aici.

Ca o concluzie, dacă doriţi să călătoriti in toate cele 12 zile cu trenul Orient Express, trebuie să incepeţi să puneţi bani deoparte încă de pe acum. Dacă ar fi să tragem linie, vă sunt necesari aproximativ 15 000 de euro de persoană pentru a calatori la bordul luxosului tren. Nu intâmplător e supranumit Trenul Regilor sau Regele Trenurilor, nu?

Detalii complete gasiţi pe site-ul companiei.

Foto: Victor Silaghi