Confidenţialitate


Organizatorul Eurovision a explicat de ce a eliminat voturile juriului din România și ale altor 5 țări


Organizatorul Eurovision a explicat de ce a eliminat voturile juriului din România și ale altor 5 țări

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune susține că, în cea de-a doua semifinală a concursului, cele 6 țări s-ar fi votat între ele, ceea ce reprezintă o neregulă fără precedent.

În afară de România, la concursul Eurovision au fost eliminate juriile din Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia și San Marino, întrucât că au fost depistate tipare de vot neregulamentare.

Ce înseamnă de fapt acest lucru?

Organizatorul Eurovision susține că 4 din cele 6 jurii au plasat în TOP 5 toate celelalte 5 țări, iar 4 dintre ele au primit 12 puncte, adică maximul ce poate fi acordat. Cu alte cuvinte, s-ar fi votat între ele.

Iar regulamentul prevede în astfel de situații descalificarea juriilor și înlocuirea votului dat de acestea cu un rezultat calculat automat în funcție de voturile celorlalte state.

În finala concursului Eurovision au fost invocate motive tehnice atunci când a venit rândul României să prezinte rezultatul votului.

Juriul din România a acordat punctajul maxim Republicii Moldova cu piesa „Trenulețul”, interpretată de Zdob și Zdub și Frații Advahov și nu Ucrainei, a transmis Televiziunea Română.

TVR a acuzat Eurovision că a schimbat votul fără niciun fel de explicații și a menționat că, după a doua semifinală, nu i-au fost semnalate suspiciuni la vot.

Anul acesta, concursul Eurovision a fost câștigat de Ucraina.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…