Confidenţialitate


Ordonanța “50 de bani” a intrat în vigoare. Câteva zeci de șoferi nemulțumiți au protestat la București


Pompa de alimentare la benzinarie

La miezul nopții, a intrat în vigoare ordonanța de urgență prin care prețul carburanților ar trebui să scadă la pompă cu 50 de bani pe litru.

25 de bani vor fi suportați de stat, iar ceilalți 25 vor reprezenta o reducere comercială voluntară, dedusă de companiile petroliere din obligațiile fiscale.

Ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, le-a cerut șoferilor să le acorde benzinăriilor un scurt răgaz.

Valabilă 3 luni, compensarea se va regăsi înscrisă pe bonul fiscal.

Situația la pompă va fi monitorizată atent în perioada imediat următoare de Protecția Consumatorului.

Creșterile nejustificate de preț vor fi considerate acțiuni speculative și sancționate ca atare. Amenzile pot ajunge până la jumătate de milion de lei.

Câteva zeci de șoferi bucureșteni nemulțumiți că scăderea de doar 50 de bani pe litrul de carburant – adică la nivelul din luna mai – au protestat la Piața Victoriei, joi seară, în fața sediului Guvernului.

Adunarea s-a făcut la Piața Constituției. Pe traseu, manifestanții au blocat temporar două benzinării.

Audiați în Parlament, miercuri, reprezentanții Consiliului Concurenței au spus că nu există indicii despre înțelegeri între jucătorii de pe piața carburanților pentru majorarea prețurilor.

În fața comisiei economice din Senat, vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Pascu, a spus că benzina și motorina s-au scumpit și în alte state europene.

Potivit acestuai, piața combustibililor este monitorizată permanent.

De la începutul anului, în România prețul benzinei a crescut cu 40%, iar cel al motorinei, cu peste 50 la sută.

Social-democrații și-au avertizat partenerii liberali că, în cazul în care planul eșuează, iar tarifele la pompă vor continua să crească, vei vor reveni cu propunerea de stabilire a unui preţ maximal sau limitarea adaosului comercial pe tot lanţul comercial de la producător, la benzinărie.

Din opoziție, liderul USR, Cătălin Drulă, consideră că soluţia găsită de Guvern este “foarte complicată”, vine “foarte târziu” şi are un impact redus asupra prețurilor.

Alte țări europene au compensat tarifele încă din primăvară.


Ultimele stiri
Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…