Confidenţialitate


Ordonanța 14, în dezbaterea deputaților


Ordonanța 14, în dezbaterea deputaților

Abrogarea controversatei ordonanţe de urgență 13 – cea prin care Puterea a încercat să modifice legislația penală fără dezbatere, declanşând ample proteste de stradă în ultimele săptămâni – intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Primele discuții sunt programate, astăzi, în comisia juridică.

Anterior, Senatul a votat în unanimitate în favoarea adoptării ordonanţei 14, document prin care executivul condus de Sorin Grindeanu a anulat grăbitele schimbări la codurile penale, a încercat să calmeze strada şi opoziția politică.

Săptămâna aceasta, ar urma să aflăm şi numele noului ministru al Justiţiei. Pe fondul demonstrațiilor, Florin Iordache a fost silit să demisioneze. Social-democratul iniţiase proiectul pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, invocând recomandări ale Curții Constituționale.

Aseară, într-o emisiune tv, șeful PSD, Liviu Dragnea, spunea că miercuri sunt programate discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare.

Este aşteptat un nou titular şi la Ministerul Mediului de Afaceri, post pe care tânărul Florin Jianu l-a părăsit, considerând că guvernul din care a făcut parte pentru o lună şi-a pierdut legitimitatea.


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează