Confidenţialitate


Orban: Prefer să izolăm virusul, decât să fim izolați | VIDEO


Orban: Prefer să izolăm virusul, decât să fim izolați | VIDEO

Premierul le-a cerut miniștrilor implicați în lupta cu coronavirusul să se mobilizeze și să utilizeze toate instrumentele pentru a putea reduce numărul de persoane infectate.

„Transmit un mesaj foarte serios. Creșterea numărului de cazuri, de persoane diagnosticate pozitiv trebuie să ne pună în gardă. Vă solicit să sunați mobilizare generală. Toate ministerele implicate trebuie să fie mobilizate la maximum și să utilizeze toate instrumentele pentru a putea reduce numărul de persoane infectate. Marea majoritate a cetățenilor sunt corecți, respectă regulile. Din păcate, avem o sumă de agenți economici, instituții și cetățeni care, poate și datorită unei campanii de o agresivitate fără precedent de negare a virusului și de nesocotire a pericolului, au ajuns în situația de a ignora. Vă cer să fiți fără milă față de cei care încalcă legea”, a declarat Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern.

Șeful executivului a mai spus că toate instituțiile cu funcții de control trebuie să fie în teren și „să controleze la sânge, să dicteze toate sancțiunile legale împotriva celor care încalcă regulile”.

„În acest moment, prioritate zero e controlul respectării normelor de protecție sanitară. (…) Prefer să izolăm virusul, decât să ajungem în situația să-i izolăm românii sau să fim izolați”, a adăugat premierul.

Ludovic Orban i-a transmis ministrului Sănătății să organizeze o videoconferință cu directorii Direcțiilor de Sănătate Publică din țară, pentru a fi pus la punct în detaliu planul de intervenție în ceea ce privește COVID-19.

„Domnule ministru [Nelu] Tătaru, am luat decizia să vă fac o vizită săptămâna viitoare, luni. Vreau să vă rog să convocați Colegiul Ministerului și, de asemenea, cred că ar trebui organizată și o videoconferință cu directorii DSP-urilor, pentru a pune la punct mai în detaliu planul de intervenție”, a spus Orban.

Premierul i-a mai spus ministrului Sănătății să pregătească, între timp, toate măsurile necesare „pentru a face față oricărei situații”.

Nelu Tătaru i-a răspuns că reprezentanții Ministerului sunt în analiză și pregătiți pentru orice situație.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, un nou record negativ de cazuri înregistrate în 24 de ore.

614 de noi infecții au fost raportate.

Potrivit GCS, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți