Confidenţialitate


ORBAN: Există riscul unei noi ”OUG 13”


ORBAN: Există riscul unei noi ”OUG 13”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că partidul pe care îl conduce va monitoriza ”cu maximă atenţie” Cabinetul Tudose în perioada vacanţei parlamentare deoarece în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe sunt câteva domenii în care guvernanţii pot să facă exact cum au făcut cu OUG 13.

”Monitorizăm cu maximă atenţie tot ce se întâmplă în cadrul fiecărui minister pentru că există în legea de abilitare a Guvernului nişte domenii în care pot să facă exact cum au făcut cu ordonaţa 13, să se trezim cu cine ştie ce acte normative publicate în Monitorul Oficial fără niciun fel de dezbatere publică, acte normative care pot să genereze efecte catastrofale pentru economie”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a precizat că vor fi repuse în funcţie comisiile de specialitate ale partidului şi, până la finalul verii, vor fi reactualizate toate programele sectoriale ale formaţiunii pe care o conduce.

”Am discutat despre atribuţiile vicepreşedinţilor regionali şi am solicitat unui vicepreşedinte regional să elaboreze fişa postului. Evident în fişa postului va fi şi atingerea obiectivelor din programul de dezvoltare în plan organizaţional, inclusiv identificarea de candidaţi de primar în toate localităţile în care PNL nu are primar. Prima oară căutăm din interior. Am spus că mă uit cu mare interes în exteriorul partidului şi orice om de calitate, orice om cu expertiză este binevenit în partid, dar întâi ne uităm şi în PNL, pentru că sunt mulţi oameni de valoare care au fost uitaţi de conducerea naţională”, a mai spus Orban.


Ultimele stiri
Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

O ursoaică a smuls bara din spate a unei mașini, pe Transfăgărășan. Imaginile cu incidentul au devenit virale…

Arad: medic ginecolog, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după moartea unui nou-născut asistat la domiciliu.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează