Confidenţialitate



Oradea: Un elev de liceu, pus sub supraveghere timp de 60 de zile, după ce a accesat ilegat catalogul electronic al școlii și a modificat note  | AUDIO


Oradea: Un elev de liceu, pus sub supraveghere timp de 60 de zile, după ce a accesat ilegat catalogul electronic al școlii și a modificat note  | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Sentință a instanței în cazul unui licean din Oradea, care a furat parola directoarei şcolii şi a modificat note în catalogul electronic atât pe ale sale, cât şi pe ale unor colegi. Tânărul a fost pus sub supraveghere pentru două luni – o măsură specială pentru minorii care au comis fapte penale. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Timp de mai multe luni, între decembrie 2023 şi iunie 2024, pe când se afla în clasa X-a, elevul de la Liceul Teoretic „Friedrich Schiller” din Oradea și-a modificat notele în catalogul electronic al şcolii, folosind parola directoarei.

A făcut la fel și pentru alți colegi. În total, a accesat ilegal sistemul informatic de 51 de ori.

Adolescentul care avea atunci 17 ani luase câteva note mai mici care l-ar fi făcut să piardă bursa de merit, scrie publicația locală Bihoreanul.

Profesorii au observat într-un final notele mărite și au alertat Poliția. Deși inițial a negat faptele, elevul a semnat apoi un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT.

Aceștia au propus ca tânărul să fie supravegheat timp de două luni, iar în august anul trecut au trimis acordul Tribunalului Bihor, pentru analiză.

Acum, instanța a admis propunerea, motivând că băiatul nu are antecedente penale, şi-a recunoscut faptele şi a cooperat cu anchetatorii.

Conform legii, el va fi controlat zilnic dacă participă la cursuri sau dacă ia legătura cu alte persoane care i-ar putea afecta procesul de îndreptare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, în zece zile.


Ultimele stiri
Donald Trump a criticat anumite state europene pentru felul în care au acționat în cazul conflictului din Iran:…

Analistul de politică externă Mihai Isac: „Dacă războiul din Iran se va prelungi, baza de la Mihail Kogălniceanu…

Ana Bărbosu a câștigat titlul de Gimnasta Anului 2025 | AUDIO

NATO nu este implicată în atacurile SUA și ale Israelului în Iran, declară Mark Rutte: „Eliminarea capabilităților nucleare,…

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei | AUDIO

Ministrul Energiei, despre creșterea prețului la carburanți: „Există acest risc. Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu” |…

Piața Victoriei: Impactul războiului din Iran. Invitat este analistul de politică externă Mihai Isac

Cel puțin patru mii de pasageri ai companiei Ryanair așteaptă să fie repatriați din Iordania. CEO-ul companiei: „Aveam…

Trei mii de români din țările Orientului Mijlociu au solicitat până acum ajutor pentru repatriere. Purtătorul de cuvânt…

Ce spune ministrul Radu Miruță după ce nivelul de securitate la Deveselu a fost crescut: „Nu este ceva…