Confidenţialitate


Oradea, ”Mica Vienă” de pe Crișul Repede (AUDIO)


Oradea, ”Mica Vienă” de pe Crișul Repede (AUDIO)

Targ-de-Craciun-paravion

La Oradea, astăzi se dă startul Târgului de Crăciun. Anul acesta, în premieră, evenimentul se organizează în Cetatea Oradei, monument istoric reabilitat cu bani europeni. Cetatea Oradei în sine este pe lista obiectivelor turistice must-see. E unul dintre cele mai importante monumente medievale din țara noastră; în secolele trecute, a apărat orașul de invazia otomanilor.

Cetatea Oradei schita

Ca o curiozitate, în Evul Mediu în Cetatea Oradei exista un observator astronomic, iar astronomii care lucrau acolo foloseau meridianul Oradei ca meridian de zero grade.

În afară de cetatea orașului, sunt și alte obiective care merită să fie puse pe lista oricărui turist. La tot pasul sunt palate, biserici de diferite confesiuni, teatre, muzee, piețe publice.

Dintre acestea, se evidențiază clădirea Primăriei, ridicată la începutul secolului trecut, pe malul Crișului Repede.

Aici se află și Turnul cu Ceas. Are aproape 50 de metri înălțime. Mecanismul orologiului are mai bine de un secol, dar și astăzi cântă, la ore fixe, „Marşul lui Iancu”.

Ceasul a supravieţuit celor două războaie mondiale, dar cadranul păstrează şi astăzi urme de gloanţe din 1944. Se zice că Turnul e locul preferat al bufnițelor.

La capitolul palate, trebuie menționate Palatul Vulturul Negru, Palatul Rimanóczy Senior, a cărui arhitectură reproduce mult mai celebrul palat venețian Ca d’Oro și Palatul Baroc, actualul sediu episcopal romano-catolic. Face parte din Complexul Baroc, cel mai mare complex de clădiri construite în acest stil arhitectural în România.

În afară de acestea, trebuie vizitată și Biserica Ortodoxă cu Lună. I se spune așa pentru că în turla bisericii este un mecanism care arată cu exactitate fazele lunii.

 

Unde ne distrăm în Oradea?

În centrul istoric sunt foarte multe terase, cafenele, restaurante și cluburi; cele mai multe se află în clădiri-monument.

O informație utilă pentru turiști: aceștia pot cumpăra de la hotelul în care sunt cazați sau de la chioșcurile de ziare cardul turistic Oradea City Card. Cu acest card, pot circula cu mijloacele de transport în comun şi au cupoane de reducere şi promoţii la obiective turistice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

735x200 paravion


Ultimele stiri
De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…

România, rezultate foarte bune la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam. Victorii la dublu rame și dublu vâsle…

Recolta de cafea din Brazilia, afectată de ploile abundente. Producătorii se tem de o penurie de cafea Arabica…

O tornadă a măturat un departament din sudul Franței, unde zeci de oameni au fost răniți. Sute de…

Claudiu Năsui intră în Guvernul Republicii Moldova. Va conduce ministerul Economiei și Digitalizării. A primit și cetățenia moldovenească…

Cristina Trăilă, audiată la DNA Iași. Secretarul general adjunct al Guvernului ar avea calitatea de suspect într-un dosar…

Muzica generată de AI, exclusă din topurile oficiale din Australia. Artiștii pot folosi inteligența artificială doar ca instrument…

Prim-ministrul danez, răspuns pentru un chirurg plastician care i-a propus o operație la nas: „Eu mă simt bine…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează