Confidenţialitate


ORADEA: Deţinutul evadat a fost capturat după şase ore, fiind tras un foc de armă


ORADEA: Deţinutul evadat a fost capturat după şase ore, fiind tras un foc de armă

Deţinutul care evadase, luni dimineaţă, dintr-o fermă a Penitenciarului Oradea a fost capturat de autorităţi după şase ore, timp în care au fost organizate filtre pe toate şoselele, el fiind depistat aproape de frontiera cu Ungaria. Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă un foc de armă pentru a-l opri pe fugar, care a opus rezistenţă

Conform reprezentanţilor Peniteciarului Oradea, deţinutul Horvath Tibor a fost capturat după aproximativ şase ore în zona localităţii de frontieră Borş, de o echipă comună formată din angajaţi ai instituţiei, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Autorităţile afirmă că evadatul s-a opus reţinerii, astfel că a fost tras un foc de avertisment.

„În momentul capturării, deţinutul a opus rezistenţă fiind necesară folosirea armamentului din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda.

Poliţiştii bihoreni au organzat, luni, filtre în tot judeţul în încercarea de a prinde un deţinut în vârstă de 22 de ani care executa o condamnare de trei ani de închisoare pentru tâlhărie şi care a reuşit să evadeze în timp ce se afla la lucru la o fermă din localitatea Sântandrei, care aparţine de Penitenciarul Oradea.

Deţinutul Horvath Tibor, în vârstă de 22 de ani, este căutat de câteva ore de autorităţi după ce a reuşit să fugă de la o fermă la care lucra în localitatea bihoreană Sântandrei. Firma aparţine de Penitenciarul Oradea, în care tânărul era încarcerat.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda, a declarat pentru News.ro că deţinutul a părăsit punctul de lucru în jurul orai 07.30, fiind dată alarma la scurt timp.

Conform sursei citate, bărbatul executa o condamnare de trei ani de închisoare pentru tâlhărie. El nu are antecedente penale şi era deţinut în regim deschis, astfel că lucra fără supraveghere.

„Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului”, a declarat Bîrda.

În vederea capturării deţinutului, au fost organizate filtre în tot judeţul, la acţiune participând atât angajaţi ai penitenciarului, cât şi poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…