Ora Pământului: WWF invită românii să stingă lumina pe 28 martie (P)

București, 11 martie, WWF-România lansează invitația la Ora Pământului, ajungând astfel la 7-a ediție în care încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să participe la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile.

Anul acesta se vor stinge luminile pe 28 martie, la ora locală 20.30, alături de peste 7.000 de orașe din mai mult de 162 de țări, pentru a arăta din nou că protejarea naturii ne preocupă și că vrem mai multă determinare și acțiune concretă din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

2015 este un moment de cotitură la nivel internațional în ceea ce privește politicile și angajamentele statelor din întreaga lume pentru a încetini încălzirea globală și a atenua impactul schimbărilor climatice. În decembrie vor avea loc negocierile finale între statele membre ONU privind țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră – principalul factor ce determină creșterea temperaturilor și alte probleme conexe de mediu. De aceea, Earth Hour are anul acesta o însemnătate și un rol aparte, pentru că poate canaliza vocea a două miliarde de susținători într-un scop comun esențial, de care depinde chiar supraviețuirea noastră pe această planetă: convingerea liderilor lumii că nu mai este timp pentru amânări sau justificări și că acum este momentul pentru asumarea unor ținte și a unor responsabilități ambițioase, pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm.

Provocarea de anul acesta: Dăruiește naturii din energia ta

De-a lungul celor șase ediții de până acum, peste 40 de orașe au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente și instituții întrerup iluminatul în mod simbolic și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării Earth Hour în România: Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.

Anul acesta mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este ‘Dăruiește naturii din energia ta’. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să iasă la o alergare nocturnă, la o tură cu bicicleta sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber. La nivel de orașe, provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 28 martie cu un cros de amploare, pe un traseu prestabilit – Crosul Ora Pământului, unde să se adune toți cetățenii preocupați de natură și pasionații de alergare.Din 2012, ne-am întrecut pentru titlul de Capitala Earth Hour România – ne-am prezentat proiectele de mediu, am organizat acțiuni de conștientizare și de responsabilizare, precum și diverse manifestări creative. În felul acesta, am premiat 3 orașe drept Capitale Earth Hour România – Bistrița, Timișoara și Satu Mare și am pus în mișcare și alte orașe pentru a adresa probleme locale, relevante de mediu și a valorifica oportunități de a acționa împreună.

Activitățile nu au o natură competitivă, ci au rolul de a aduce oameni cu valori și interese similare împreună și să promoveze cauza de mediu odată cu orașe din întreaga lume. Ne vom consuma energia alergând sau plimbându-ne, pentru a semnala că mediul este un subiect de interes major pentru noi și mai actual decat oricând și că suntem pregătiți să investim propria energie pentru a-l proteja. Dorim să promovăm, în același timp, mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism.

Pentru cei care își propun să organizeze Crosul Ora Pământului, am pregătit un ghid cu informații utile, idei și sfaturi care poate fi descărcat de pe site-ul oficial al campaniei, www.ora-pamantului.ro, rubrica ‘Aleargă pentru Pământ’.

Puteţi urmări știrile de pe parcursul acestui an privind negocierile pe tema schimbărilor climatice de la Paris (Paris Climate Talks/United Nations Climate Change Conference/COP21) și să vă implicați atunci când va fi nevoie, pentru a obține împreună un rezultat bun.

Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile – tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil.

Mai multe idei pentru un trai în armonie cu natura se găsesc pe www.ora-pamantului.ro, secțiunea 60+.

Clipul oficial Earth Hour 2015 se poate viziona aici: http://www.ehour.me/eh2015vid. Iar pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi www.earthhour.org.