Confidenţialitate


ONU trimite, în regim de urgență, un reprezentant în Sudan | AUDIO


Drapel ONU

ONU trimite, în regim de urgență, un un reprezentat în Sudan, țară confruntată cu o situaţie catalogată de forul internațional ca fiind ”fără precedent”. Luptele violente continuă la Khartoum, cu toate că armata şi paramilitarii au anunţat ieri prelungirea unui armistiţiu puţin respectat, dar care a permis evacuarea străinilor şi continuarea negocierilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Amploarea şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în Sudan sunt fără precedent”, susțin oficiali ai ONU.

În acest context secretarul general al forului a decis să-l trimită “imediat în regiune” pe directorul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.

În Sudan, din 15 aprilie, se desfăşoară un conflict sângeros între doi generali. “Suntem foarte îngrijoraţi de impactul imediat şi pe termen lung – al acestei crize – asupra tuturor sudanezilor şi a regiunii în ansamblu”, a arătat purtătorul de cuvânt al ONU.

Războiul a provocat 528 de morţi şi 4.599 de răniţi, potrivit unor date oficiale mult subestimate. Ambele părţi se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului, scrie AFP.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sudan: O tânără de 20 de ani, condamnată la moarte pentru adulter

 

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT. Pe agendă, riscurile de securitate generate de incidentele din Marea Neagră

Prima zi a Guvernului Niculescu. Noii miniștri își preiau mandatele. Premierul participă la ceremoniile de la cinci ministere…

Premierul Niculescu dă asigurări că „nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”: „Sunt economiile a milioane…

Franța: Inundații devastatoare în sudul țării și în insula Corsica, provocate de furtuna Adam. Un om a murit,…

Elon Musk ar fi limitat serviciile Starshield pentru armata ucraineană, îngreunând utilizarea unor drone | AUDIO

Hunedoara: Continuă protestul minerilor de la mina Vulcan. Peste 90 de angajați refuză să iasă din subteran, nemulțumiți…

Ce spune premierul despre posibilitatea introducerii unor taxe noi. Luca Niculescu: „Vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până…

Arad: Ce așteptări au arădenii de la noul premier și cât cred că va rezista Guvernul Niculescu |…

Papa Leon al XIV-lea va susţine miercuri prima audienţă generală după intervenţia chirugicală

Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează