Confidenţialitate


ONU cere forţelor de ordine din SUA să evite utilizarea disproporţionată a forţei la proteste


ONU cere forţelor de ordine din SUA să evite utilizarea disproporţionată a forţei la proteste

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a îndemnat Administraţia Trump şi autorităţile statale să evite “utilizarea disproporţionată” a forţei împotriva demonstranţilor antirasism, exprimând preocupare privind cazuri de detenţie arbitrară.

“Manifestaţiile paşnice desfăşurate în unele oraşe din SUA, cum ar fi Portland, trebuie să continue”, a declarat Elizabeth Throssel, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.

Manifestanţii şi jurnaliştii care transmit informaţii de la proteste “nu trebuie să rişte arestări arbitrare, nici să fie expuşi utilizării disproporţionate a forţei”, a subliniat oficialul ONU.

Departamentul american al Justiţiei a lansat o anchetă referitoare la operaţiunile controversate ale forţelor de ordine federale mobilizate pentru protestele din oraşul Portland (Oregon).

În Statele Unite au loc demonstraţii antirasism şi împotriva violenţelor forţelor de ordine. Preşedintele Donald Trump a mobilizat agenţi federali în mai multe oraşe, spre nemulţumirea guvernatorilor unor state americane.

“Autorităţile trebuie să garanteze că agenţii serviciilor de securitate federale şi locale sunt identicaţi clar şi utilizează forţa doar când este necesar, în conformitate cu normele internaţionale”, a insistat oficialul ONU.

Sursa foto: Marian Petruta

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu