Confidenţialitate


Omar Hayssam ar putea rămâne fără cetățenie română


Omar Hayssam ar putea rămâne fără cetățenie română

Autoritățile române vor să-l lase pe teroristul Omar Hayssam fără cetățenie română.

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie discută astăzi o cerere formulată în acest scop de unul dintre serviciile de informații, anunță agenția Mediafax.

 

Sesizarea are ca temei articolul 25 din legea cetățeniei care spune că aceasta se poate retrage inclusiv dacă persoana în cauză  aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care prejudiciază interesele statului român sau lezează prestigiul României.

Decizia Autorității Naţionale pentru Cetăţenie poate fi contestată la instanţă.

Omar Hayssam are dublă cetățenie: siriană și română. El a fost condamnat definitiv la 20 de închisoare pentru terorism din cauza implicării în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave, după ce fusese eliberat din arest din motive medicale. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în  iulie 2006.

Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013 și încarcerat după ce a fost condamnat și în alte dosare.

Nu ar fi pentru prima dată, când statul român retrage cetățenia unor condamnați.

Și alți străini condamnați pentru legături cu grupări teroriste au rămas fără cetățenia română.

Astfel, ei pot fi expulzați mai ușor din țară.

 


Ultimele stiri
Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO

Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează