Confidenţialitate


Omagii pentru Nelson Mandela


Întreaga lume deplânge moartea lui Nelson Mandela.

Marii lideri ai planetei au salutat în unanimitate personalitatea fostului preşedinte sud-african, răpus de boală la vârsta de 95 de ani.

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, îl consideră pe Nelson Mandela ‘o sursă de inspiraţie pentru lumea întreagă’.

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a vorbit despre Nelson Mandela ca despre ‘una dintre cele mai mari figuri politice ale vremii noastre’.

‘Nelson Mandela a schimbat cursul istoriei pentru poporul său, ţara sa, continentul negru şi lumea întreagă’, consideră şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Cancelarul german Angela Merkel spune că numele fostului lider sud-african va fi legat pentru totdeauna de lupta împotriva oprimării.

Preşedintele Franţei, François Hollande, a văzut în Nelson Mandela un ‘excepţional membru al rezistenţei’, ‘un luptător impresionant’: el a fost ‘întruchiparea naţiunii sud-africane, liantul unităţii acesteia şi mândria Africii întregi’.

Reacţionând la vestea morţii lui Nelson Mandela, preşedintele Statelor, Barack Obama, a mărturisit că nu îşi poate imagina propria viaţă fără exemplul dat de liderul sud-african.

De altfel, pe tot cuprinsul Americii și Franței, drapelele vor fi coborâte în bernă.

Conducătoarea Braziliei, Dilma Rousseff, a salutat memoria ‘celei mai importante personalităţi din secolul al XX-lea’, subliniind ‘pasiunea şi inteligenţa’ de care a dat dovadă pentru a ‘reuşi într-unul dintre cele mai importante procese de emancipare a fiinţei umane în istoria contemporană, sfârşitul apartheidului în Africa de Sud’.

Într-un comunicat, guvernul de la Beijingul îl numeşte pe Nelson Mandela ‘un prieten fidel al poporului chinez’, care a ştiut cum să ‘câştige respectul şi afecţiunea persoanelor din întreaga lume’.

În fine, şeful Federaţiei Internaţionale de Fotbal, Joseph Blatter, şi-a luat ‘adio de la o personalitate extraordinară, probabil unul dintre cei mai mari umanişti ai timpurilor noastre’.


Ultimele stiri
Avarie ELCEN, la CET București Sud: Deficit de apă caldă și căldură în sectoarele 2, 3 și parțial…

Festivalul ”Steaua sus răsare” de la Piatra Neamț continuă tradițiile de iarnă, fiind cel mai longeviv eveniment cultural…

Cod portocaliu de viscol extins: toată țara se află sub atenționări de vreme rea. | AUDIO

Ucraina “nu primește nimic fără aprobarea mea”, avertizează Donald Trump înainte de renegocierile de pace din Florida |…

Atac cibernetic la Complexul Energetic Oltenia: toată infrastructura IT de business a companiei a fost vizată | AUDIO

Copaci căzuți și un autoturism distrus în Sinaia, din cauza condițiilor extreme de pe Valea Prahovei | AUDIO

35 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Giurgiu, în urma unui incendiu izbucnit de la o candelă

Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave după o explozie puternică în Onești | AUDIO

Un ofițer, angajat al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, reținut pentru 24 de ore…

ANM: Cod galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei şi pe litoral;…