Confidenţialitate


Oltenia si farmecul covoarelor oltenesti


Ajungem pe domeniul Măldăreştiului, lângǎ Horezu, județul Vâlcea. La poalele Măgurei Slătioara, găsim Conacul lui Maldǎr. A aparținut boierului cu același nume, unul dintre căpitanii din oastea lui Mihai Viteazul.În ciuda scurgerii timpului, Conacul lui Maldăr şi-a păstrat integral aspectul de culă oltenească.

Cei care se cazează aici pot deveni ei înșiși personaje de poveste. Fiecare cameră a fost denumită ținându-se seama de aspectul său inedit. Turiștii se pot odihni în camera ‘Domniţa Ruxandra’, în camera ‘Lie Ciocârlie’ sau în camera cu numele ‘Fata de la Cozia’. Mobilierul autentic, vechi și covoarele tradiţionale sunt doar câteva din elementele specifice.

Și, desigur, podelele sunt acoperite cu covoare oltenești. De altfel, peste 100 de covoare țesute în Oltenia, vechi de aproape 200 de ani, ar putea intra în patrimoniul Cultural Mondial. Au fost selectate din colecția Muzeului Olteniei și vor fi prezentate la UNESCO. Sunt lucrate manual. Pe fiecare țesătură se regăseşte câte un motiv, iar păsările şi uneltele din gospodărie sunt nelipsite. Cel mai vechi covor din colecţia Muzeului Olteniei a fost ţesut la jumătatea secolului al 19-lea şi, datorită pigmenţilor naturali folosiţi, culorile s-au păstrat aproape nealterate.Oltenia este renumită și pentru șezători. Această tradiție atrage tot mai mulți turiști – români și străini în egală măsură. De altfel, la Conacul lui Maldăr din Vâlcea, Ziua Națională a României este sărbătorită și printr-o șezătoare.Cu alte cuvinte, turiștii pot experimenta o adevărată întoarcere în timp.


Ultimele stiri
Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…

Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…

STUDIU: Vaccinarea copiilor a scăzut în mai multe țări europene. România a coborât sub 80% | AUDIO

Nicușor Dan: Este în derulare o anchetă MAE pe cazul Orlivka. Președintele Ucrainei a dat asigurări că școlile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează