Confidenţialitate

Obiecte importante din bucătărie, fără de care gătitul ar fi imposibil de practicat (P)

Amenajarea unei bucătării nu este lucru ușor. Atunci când intri în procesul de renovare și ajungi să dai și jos faianța nu mai este de glumă. La bucătărie și la baie, renovările nu sunt chiar atât de rapide, față de celelalte camere. De ce? Pentru că acolo trebuie să ai mare grijă atunci când ți-ai pus în gând să schimbi cu totul fața acestor încăperi. De ce? Pentru că în aceste două camere trebuie să ții cont și de țevi și de scurgeri.

Acestea nu sunt deloc lucruri pe care să le neglijezi, pentru că poți risca foarte multe. O defecțiune la o țeavă sau o lucrare făcută de mântuială de către neprofesioniști te poate inunda. Nu doar că te poate inunda pe tine, dar și pe vecini. Astfel, riști să creezi un efect al bulgărelui. Așa că, atunci când te apuci de amenajări care își propun să modifice cu totul fața bucătăriei sau băii tale, înarmează-te cu răbdare. Nici lumea nu s-a făcut într-o singură zi.

În acest articol vorbim despre mobila de bucătărie care nu ar trebui să-ți lipsească. Dacă ai o bucătărie compartimentată prost și dorești să schimbi acest lucru, nu uita că tonul dă muzica. În acest caz, tonul îl reprezintă mobila de bucătărie aleasă. Așa că, în acest articol vorbim despre obiectele indispensabile dintr-o bucătărie și mobila de bucătărie.

 

Chiuveta

Pe piață găsești o mulțime de modele de chiuvete. De la chiuvete foarte mari și adânci până la cele mici. Alegerea chiuvetei potrivite se face în funcție de spațiul de care dispui și de stilul bucătăriei.

Poți alege o chiuvetă rotundă, pătrată, dreptunghiulară sau formată din două părți. Când vine vorba de materialul chiuvetei, poți alege dintre ceramică, inox, marmură, granit sau compozit.

Alegerea chiuvetei potrivite se face în funcție de spațiul și stilul bucătăriei. De exemplu, dacă ai o bucătărie de dimensiuni normale care are un stil elegant, poți alege o chiuvetă din marmură. Ai grijă la acest material, pentru că pe cât de rafinat este, pe atât de greu cântărește. Asigură-te că ai un blat de bucătărie rezistent.

 

Bateria de bucătărie

Pe piață există două tipuri de baterie de chiuvetă: cel cu monocomandă și cel cu comandă dublă.

Cel cu monocomandă implică doar un singur robinet care se învârte de la stânga la dreapta pentru a determina cât de rece sau caldă vrei să fie apa.

Cel cu dublă comandă, care nu este atât de popular în rândul consumatorilor, implică două robinete, unul pentru apa caldă și unul pentru apa rece.

 

Masa și scaunele de bucătărie

Dintre mobila de bucătărie care nu poate să lipsească, nu avem cum să nu includem și masa de bucătărie șiscaunele. Dacă nu ar fi ele, nu ai avea unde să iei masa și unde să îți bei cafeaua de dimineață, spre exemplu.

Alegerea mesei de bucătărie este cel mai greu de ales pentru că este un element central al bucătăriei. O masă de bucătărie aleasă greșit poate să eclipseze restul mobilierului de bucătărie.

De exemplu, dacă ai o bucătărie mică, nu alege o masă rotundă sau ovală. Atunci când dispui de un spațiu mic vrei să dai sentimentul de spațiu, ci nu de înghesuială. Dacă alegi o masă ovală sau rotundă, nu vei face decât să dai impresia de spațiu înghesuit. Pentru acest tip de spațiu orientează-te către o masă pătrată, aleasă în funcție de stilul bucătăriei.

Acum că ai ales masa de bucătărie potrivită, haide să alegi și scaunele. Scaunele de bucătărie ar trebui să fie confortabile și nu mai înalte decât masa. Dacă bucătăria ta este decorată într-un stil modern, orientează-te către niște scaune simpliste, nu încărca foarte tare spațiul. Dacă ai o bucătărie foarte spațioasă și ai o familie numeroasă, poți opta pentru un colțar de bucătărie.

 

Din ce material să fie mobila de bucătărie?

În bucătărie se gătește mult, așa că mobilierul trebuie să fie unul de calitate și rezistent la aburi sau la pete. Recomandat este unul din MDF sau pal, care sunt și la mare căutare pe piață. MDF-ul este o variantă mai accesibilă față de pal.

 

Cuptorul și plita

Ce mai rămâne dintr-o bucătărie dacă nu poți să gătești în ea? Atunci când alegi cuptorul și plita, orientează-te către unele de calitate care nu consumă foarte multă energie. Dacă nu vrei să ai toate aparatele la vedere, poți alege să integrezi cuptorul într-unul dintre corpurile de mobilier de bucătărie.

 

Frigiderul

Nu puteam încheia dacă nu îl menționam și pe cel care îți păstrează toate alimentele reci și proaspete. Atunci când îți alegi frigiderul, trebuie să ai grijă la consumul acestuia, nivelul de zgomot produs și compartimentarea acestuia. Și frigiderul poate să fie mascat, dacă vrei să ai o bucătărie unde nu este aproape nimic la vedere.