Confidenţialitate


Obiecte cu poveste: Albumul cu fotografiile Mareșalului Constatin Prezan – AUDIO


Obiecte cu poveste: Albumul cu fotografiile Mareșalului Constatin Prezan – AUDIO

Unul dintre oamenii fără de care Marea Unire nu ar fi avut loc,este Mareșalul Constantin Prezan.

În timpul Primului Război Mondial, a fost Șeful Marelui Cartier General. Dacă vreți, un fel de secund al Regelui Ferdinand și omul din spatele operațiunilor militare românești.

În a doua parte a vieții, s-a stabilit la Schinetea. Moșie din județul Vaslui pe care a cumpărat-o de la unul dintre marii avocați ai vremii.

De atunci, ne-a rămas un album cu fotografii donat Muzeului Național de Istorie de către nepoata lui Prezan.

“În album avem multe fotografii. Unele foarte bine realizate. Dar una care mi-a atras atenția este cea care îl înfățisează pe Mareșalul Constantin Prezan într-o ipostază de simplu om care se bucură de casa sa de vacanță.

Îl vedem îmbracat în haine civile, cu o pălărie simpatică. În apropierea lui vedem unul dintre câine și în plan puțin depărtat se vede conacul”, spune muzeograful Flavius Roaita.

În cele mai multe imagini care ne-au rămas, Mareșal Prezan apare în haină militară, cu pieptul plin de medalii și cu privirea încruntată. Constantin Prezan s-a stins în 1943 și nu a apucat să vadă cum moșia i-a fost naționalizată și transformată în sanatoriu.

Au urmat distrugeri importante, inclusiv după Revoluție. Abia la jumătatea anilor 2000, conacul a revenit urmașilor lui Prezan, care au amenajat la Schinetea un mic muzeu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu