Confidenţialitate


Oameni de milioane: Carolina Rabei, ilustratoarea care transformă poveștile pentru copii în imagini – VIDEO


Oameni de milioane: Carolina Rabei, ilustratoarea care transformă poveștile pentru copii în imagini – VIDEO

Omul de milioane al acestei săptămâni, Carolina Rabei, a venit în România pentru doar două zile, în perioada Târgului de Carte Gaudeamus. S-a născut în Moldova, dar locuiește la Londra, iar creațiile sale pot fi găsite în cărți traduse în zeci de limbi, dar, cel mai important, ceea ce ea realizează poate fi înțeles de către oricine. Pentru că ”traduce” poveștile pentru copii în imagini – ilustrații care îi fascinează atât pe copii cât și pe adulți.

Carolina Rabei este îndrăgostită de desen încă din copilărie. A studiat artele frumoase la Chișinău, apoi la Cambridge School of Art. Prima carte pe care a ilustrat-o – ”Snow” (Zăpada, aparuta la Editura Litera), pe versurile poetului Walter de la Mare – a fost primită cu entuziasm de public și de critică și nominalizată la prestigioasa Medalie Kate Greenaway. Carolinei îi place să lucreze la proiecte cât mai diverse, și ilustrațiile ei trădează un amestec original de tehnici tradiționale manuale și procedee moderne, digitale.

”Cartea fără poveste” este prima pentru care ea devine atât autoarea cât și ilustratoare. Poate tocmai din această cauză este și cartea căre i-a luat cel mai mult timp până să vadă lumina tiparului, la Editura Litera, după cum mărturisește în interviul acordat Europa FM.

Povestea omului de milioane Carolina Rabei, ilustratoarea care transformă poveștile pentru copii în imagini, o puteți afla din interviul realizat de Toader Păun la Europa FM:


Ultimele stiri
Franța: Primăria Parisului investește 200 de milioane de euro în extinderea rețelei de piste pentru biciclete și siguranța…

Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert transmis joi dimineață populației din nordul județului privind o posibilă incursiune de drone

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Ce ne facem fără Bolojan dușman?

Operațiune de căutare și salvare în Marea Neagră, după izbucnirea unui incendiu pe o navă, la aproximativ 13…

Nicușor Dan, la summitul Consiliului European de la Bruxelles. România cere fonduri pentru apărarea Flancului estic | AUDIO

Navă petrolieră atacată azi-noapte de o dronă în apele teritoriale române, în apropiere de Sulina | AUDIO

Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează