Confidenţialitate


O ploaie torențială a blocat centrul orașului Râmnicu Vâlcea


O ploaie torențială a blocat centrul orașului Râmnicu Vâlcea

O ploaie torentială de mai bine de  o jumătate de oră a inundat străzile din Râmnicu Vâlcea, parcarile subterane, pasajele, dar şi arestul poliţiei.

Corespondentul Europa FM, Nicoleta Ene, relatează că autorităţile au luat măsuri pentru a restricţiona traficul în zonele inundate.

După nici o jumătate de oră apa măsura pe străzi peste 30 de cm. Capacele de la gurile de canal au fost luate de viitură, iar unele dintre maşini au nimerit cu roţile în gropi.

Parcările din centrul oraşului – atât cea subterană, cât și cea de la suprafața – s-au transformat în adevărate lacuri. Unii dintre soferi și-au lasat mașinile în mijlocul apei și s-au refugiat pe uscat.
Probelemele cele mai mari au fost în zona pasajelor subterane care pur și simplu sau umplut de apă iar maşinile nu au mai putut trece.
Apa depăşea 40 de cm. Poliția a creat filtre și a deviat circulatia.

Arestul Poliției Vâlcea, plin cu detinuţi, a fost și el inundat. Au fost chemați pompierii să scoată apa, dar s-a folosit și o pompă din dotarea inspectoratului.

Potrivit purtătorului de cuvânt „s-a intervenit rapid și nu a fost nevoie de evacuarea deținuților”
Mai multe echipaje ale Inspectoratului Pentru Situații de Urgență intervin pentru evacuarea apei din subsolurile unor magazine și blocuri.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)