Confidenţialitate


O noua metoda de lupta impotriva stresului


Cercetătorii elvețieni susțin că un simplu clipocit al apei este chiar mai eficient decât să asculți muzică sau să petreci o perioadă de timp în liniște.

Cercetătorii elvețieni susțin că până acum nu au existat dovezi oficiale că anumite sunete pot atenua efectele stresului, chiar dacă despre muzică, de exemplu, se știe că poate avea efect de relaxare.

Studiul a fost realizat la Universitatea din Zurich pe un grup de 60 de femei împărțite în 3 grupuri. Un grup a ascultat muzică, altul a ascultat clipocitul apei, iar restul a stat în liniște.

La final, s-a constatat că persoanele care au ascultat muzică au avut în salivă o cantitate mai mare de hormoni de stres mai mare decât cele care au ascultat clipocitul apei. Se pare că acesta stârnește amintiri.

Curgerea continuă a apei – spun cercetătorii – permite creierului uman să își amintească faptul că, în timpul evoluției sale, acesta a învățat să identifice mediul natural.

Cu alte cuvinte, cu cât ești mai aproape de natură, cu atât stresul se reduce.


Ultimele stiri
Premiile Oscar 2026: Marii câștigători ai serii: Filmul „One Battle After Another”, distins cu șase premii. Premiată a…

Zboruri temporar suspendate pe Aeroportul din Dubai, din cauza unui incident cu drona | AUDIO

Ilie Bolojan, despre creșterea prețului la carburanți: „România a luat măsuri ca să limiteze componenta de exporturi”. Șeful…

Primele trei avioane-cisternă trimise de Statele Unite au ajuns în România, a anunțat ministrul Apărării: „E o acțiune…

Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani a fost rănit dupa ce a fost lovit la…

Peste 2.800 de sancțiuni, în valoare de peste un milion de lei, au fost aplicate în cea mai…

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte la această ora în şedinţă, social-democraţii urmând să decidă…

Simulările probelor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a încep de luni. Totuși, aproape 130 de școli…

Restricții de trafic pe DN1, pe sensul de mers București-Ploiești din cauza unui incendiu care a izbucnit, duminică…

„Manifest pentru Educație”: sub acest motto au avut loc proteste ale studenților, ieri, în mai multe orașe. În…