Confidenţialitate


O grupare de contrabandiști ar fi adus în țară peste 1500 de tone de deșeuri


O grupare de contrabandiști ar fi adus în țară peste 1500 de tone de deșeuri

Peste 1500 de tone de deșeuri ar fi fost aduse în țară de o grupare de contrabandiști.

Autoritățile au făcut percheziții de amploare în mai multe județe. 40 de persoane sunt audiate la sediul DIICOT Timișoara.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Gruparea ar fi început să aducă deșeuri ilegal în țară începând din 2021. În timpul urmării penale, procurorii DIICOT au descoperit peste 50 de transporturi care conțineau mai mult de 1500 de tone de deșeuri.

Intermediarii sau brokerii de deșeuri se ocupau de importul gunoaielor din Uniunea Europeană și falsificau documente potrivit cărora materialele transportate sunt reciclabile.

Ei ar fi avut sprijinul transportatorilor români care s-ar fi deplasat la sediile firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde încărcau deşeurile, dar și complicitatea administratorilor şi societăţilor care se ocupă de valorificarea sau reciclarea acestora- transmite DIICOT.

Ca să nu fie descoperite de polițiștii de frontieră, transporturile ar fi avut loc noaptea și la sfârșitul săptămânii.

Contrabandiștii ar fi încercat să profite de oboseala celor care fac controalele și de faptul că în acele intervale orare nu sunt funcționari de mediu în punctele de trecere a frontierei.

Sursa foto: DIICOT.ro


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează