Confidenţialitate


Grefieră de la Tribunalul București, rănită după ce mai multe rafturi s-au prăbușit peste ea. Sindicaliștii reclamă probleme majore privind condițiile de muncă. SNGJ Dicasterial: Există oricând un risc ca acest incident să se repete | AUDIO


Grefieră de la Tribunalul București, rănită după ce mai multe rafturi s-au prăbușit peste ea. Sindicaliștii reclamă probleme majore privind condițiile de muncă. SNGJ Dicasterial: Există oricând un risc ca acest incident să se repete | AUDIO

Incident la Tribunalul București. O grefieră a fost grav rănită, luni, 18 noiembrie, după ce mai multe rafturi din arhiva Secției a VI-a Civilă s-au prăbușit peste ea. Incidentul a fost reclamat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial. Sindicaliștii reclamă că angajaților li s-ar fi interzis să vorbească despre incident și s-ar fi încercat minimizarea gravității situației.

„Evenimentul, petrecut în jurul orei 15:00, a scos la iveală probleme majore legate de securitatea și condițiile de muncă ale angajaților din cadrul instanțelor din circumscriptia Curții de Apel Bucuresti si a Tribunalului București, dar și a multor instanțe judecătorești din întreaga țară”, a transmis Sindicatul Național al Grefei Judiciare.

Mai mulți angajați s-ar fi aflat în arhivă când structura instabilă a rafturilor s-a prăbușit peste grefiera care se afla în apropiere, spun reprezentanții sindicatului. Femeia a fost stabilizată de către echipajele medicale sosite de urgență la fața locului și transportată de urgență la spital.

Cătălin Trăistariu, președintele SNGJ Dicasterial a spus pentru Europa FM că rafturile nu erau prinse de perete, iar femeia a fost dusă la spital și este în afara oricărui pericol.

Cătălin Trăistaru, președintele Sindicatului Național al Grefei Judiciare, Dicasterial: Există oricând un risc ca acest incident să se repete

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rafturile s-au prăbușit ca efect de domino și au prins sub ele și sub dosare una dintre colegele noastre. Contrar afirmațiilor conducerii Tribunalului București, care este cinică din punctul nostru de vedere, că nu s-a întâmplat o asemenea faptă gravă, noi ne ridicăm un semn de întrebare dacă incidentul ar fi avut loc mai devreme, când era și program de lucru cu publicul și am fi avut și justițiarii sau mai mulți colegi în zona destinată arhivei. Chiar dacă colega s-a ales cu câteva zgârieturi, atacul de panică a fost foarte, foarte mare. nu ar trebui minimalizată situația aceasta, având în vedere că rafturile nu erau securizate în pereți și nici între ele, ceea ce înseamnă că există oricând un risc ca acest incident să se repete”, a declarat pentru Europa FM Cătălin Trăistaru, președintele SNGJ Dicasterial.

SNGJ Dicasterial: Am dorit să obținem, prin telefon, o serie de informații preliminare, însă conducerea Tribunalului București nu a fost disponibilă

Sindicaliștii spun că, potrivit unor surse din interiorul instituției, angajaților li s-ar fi interzis să vorbească despre incident și s-ar fi încercat să se minimizeze gravitatea situației. Aceștia au declarat că, în urma incidentului au contactat conducerea Tribunalului București, însă li s-a transmis că aceasta este indisponibilă.

„SNGJ Dicasterial a dorit să obțină, prin telefon, o serie de informații preliminare însă conducerea Tribunalului București nu a fost disponibilă, astfel cum ni s-a comunicat atât de la Cabinetul președintelui, cât și de la Biroul de Informații și Relații Publice”, a transmis SNGJ Dicasterial.

Cătălin Trăistaru, președintele SNGJ: Am aflat astăzi că s-au deplasat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă și s-au făcut, pe principiu românesc, două comisii

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Prima reacție a conducerii a fost să nu se divulge nimic din acest incident. Din informațiile noastre au venit atât Salvarea, cât și Poliția la sediul Secției a VI-a a tribunalului, colega a fost dusă de urgență la spital, a primit îngrijiri medicale, este în afara oricărui pericol. Astăzi, de dimineață, tot pe sursele noastre interne am aflat că s-au deplasat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă și s-au făcut, pe principiu românesc, două comisii. Ca să încercăm să vedem cum s-a produs, de ce s-a produs și ce putem să facem să închidem acest eveniment. Noi vom monitoriza dacă se va declanșa procedura internă prevăzută de lege pentru declararea accidentelor la locul de muncă și vom vedea ce măsuri vor fi luate mai departe”, a mai precizat pentru Europa FM Cătălin Trăistaru, președintele SNGJ Dicasterial.

SNGJ Dicasterial: Aceste probleme au fost ridicate inclusv în rândul negocierilor colective pe care le-am declanșat. Curtea de Apel București nu a continuat dialogul și negocierea

Sindicatul a reclamat faptul că multe instanțe și unități de parchet nu respectă condiții minime de securitate și sănătate în muncă și/sau de prevenirea și stingerea incendiilor. Potrivit acestuia, mulți dintre conducătorii acestor instituții continuă să ignore astfel de teme de discuție.

„Aceste probleme au fost ridicate inclusv în rândul negocierilor colective declanșate de către SNGJ Dicasterial, însă fix Curtea de Apel București, care are calitatea de angajator pentru personalul din aparatul propriu și din instanțele aflate în aria teritorială de competență, nu a continuat dialogul și negocierea colectivă, deși în vara anului 2024 a avut loc prima ședință de negociere”, a comunicat SNGJ Dicasterial.

În ceea ce privește digitalizarea dosarelor, liderul sindical a spus că nu sunt asigurate nici resursa umană pentru scanarea dosarelor și nici nici logistica tehnică necesară, e vorba de calculatoare și alte echipamente.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au dus la rănirea gravă a grefierei

SNGJ Dicasterial precizează că se va adresa mai departe conducerii Curții de Apel București, Tribunalului București și organelor abilitate.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au dus la rănirea gravă a grefierei.

Autori: Florentina Mihăiță și Claudia Cociug

Sursa foto: SNGJ Dicasterial

Citește și: Peste 100 de tineri, printre care numeroși elevi și studenți, audiați într-un amplu dosar de trafic și consum de droguri | AUDIO


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…