Confidenţialitate


O femeie de 72 de ani păzeşte ochelarii unei statui a lui John Lennon


O femeie de 72 de ani păzeşte ochelarii unei statui a lui John Lennon

Este o dimineaţă însorită, iar turiştii coboară dintr-un autocar şi se îndreaptă spre Parcul John Lennon din Havana. Este momentul ca Aleeda Rodriguez Pedrasa să acţioneze, scrie CNN.

Iese din umbra unui copac din apropiere şi o ia la fugă spre statuia din bronz a legendarului solist al trupei The Beatles, scormonind în acelaşi timp în poşetă, în căutarea unei perechi de ochelari de soare.

Scoate ochelarii din poşetă şi îi plasează foarte repede pe nasul statuii lui John Lennon, cu doar câteva secunde înainte ca primii turişti să sosească la faţa locului şi să se fotografieze lângă statuie.

Aleeda Rodriguez Pedrasa are unul dintre cele mai puţin obişnuite locuri de muncă din Cuba: este păzitoarea ochelarilor statuii lui John Lennon.

Este un loc de muncă pentru care guvernul de la Havana îi plăteşte 245 de pesos cubanezi pe lună, o sumă care depăşeşte salariul lunar al multor cubanezi.

”Lucrez aici de doi ani”, a declarat Aleeda Rodriguez Pedrasa, în vârstă de 72 de ani.

În urmă cu doi ani, ochelarii Aleedeei Rodriguez Pedrasa au fost furaţi de pe nasul statuii lui Lennon. ”Ochelarii erau ai mei. Nu am fost atentă şi, după ce mi-am întors privirea, dispăruseră deja”, îşi aminteşte femeia.

A fost nevoie să dispară o altă pereche de ochelari până când guvernul cubanez a angajat-o pe Pedrasa pe postul de păzitoare a ochelarilor statuii lui John Lennon.

În pavajul de la picioarele statuii sunt gravate versurile din celebrul cântec ”Imagine” compus şi interpretat de John Lennon.

”Le-am ascultat de atâtea ori”, spune Aleeda Rodriguez Pedrasa.

Apoi, începe să zâmbească şi să cânte cu voce domoală: ”You may say I’m a dreamer, but I’m not the only one”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează