O dronă a pătruns azi-noapte în spațiul aerian național. Mesaje Ro-Alert au fost trimise în județele Tulcea și Galați
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Forțele Aeriene Române au detectat azi-noapte o dronă în spațiul aerian național. Populațiile din nordul județului Tulcea și nordul județului Galați au fost avertizate prin mesaje Ro-Alert. Două avioane de luptă au decolat din Baza 57 Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina și, ulterior, alte două ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, informează miercuri dimineață Ministerul Apărării Naționale.
Alarma a fost dată prima dată în județul Tulcea, la scurt timp după miezul nopții, când Forțele Aeriene au detectat semnalul unei drone care a pătruns aproximativ opt kilometri în spațiul aerian național, dinspre Vâlcov către Periprava și Chilia Veche, unde a dispărut de pe radar.
„Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon germane din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în serviciul de Poliție aeriană întărită, au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, la ora 00:25, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești în proximitatea frontierei fluviale cu România”, precizează MApN.
Ulterior, drona a reapărut intermitent pe radare, timp de aproximativ 12 minute, dinspre Colibași (Republica Moldova) către Foltești (jud. Galați) și ulterior în zona localității Oancea (Republica Moldova). Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert în nordul județului Galați în jurul orei 01:00.
În acel moment, încă două aeronave, F-16 ale Forțelor Aeriene Române, au fost ridicate de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Aeronavele Eurofighter au aterizat la Mihail Kogălniceanu la ora 01:50, iar F-16 ale Forțelor Aeriene Române au revenit la baza de la Câmpia Turzii în jurul orei 02:30.
„Nu au fost raportate cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. Echipe de specialiști sunt pregătite să înceapă căutările pe teren”, precizează MApN.
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, l-a convocat vinerea trecută la sediul ministerului pe ambasadorul Federației Ruse la București, după ce fragmente de dronă au fost găsite în urmă cu o săptămână în zona localității Grindu. Iar la începutul săptămânii, oamenii din localitățile Plauru și Ceatalchioi au fost evacuați pentru câteva ore după ce o dronă rusească a lovit o navă încărcată cu GPL, aflată pe malul ucrainean al Dunării, dar foarte aproape de localitățile românești și exista pericol de explozie.






