Confidenţialitate


O decizie privind întreruperea pedepsei lui Alexandru Vișinescu a fost amânată


O decizie privind întreruperea pedepsei lui Alexandru Vișinescu a fost amânată

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 12 octombrie cererea de întrerupere a pedepsei  înaintată de  Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat.

Alexandru Vișinescu a solicitat întreruperea pedepsei din motive medicale.

Primul termen în acest caz a fost în 18 august, iar avocatul lui Vişinescu a precizat  că fostul comandant are nevoie de însoţitor permanent.
Instanţa a decis atunci ca Institutul de Medicină Legală Mina Minovici să facă un raport şi să stabilească dacă Vişinescu poate fi tratat și în sistemul penitenciar.
Expertiza de la INML nu a sosit vineri la instanţă, de aceea s-a stabilit un alt termen.

Procurorii Parchetului l-au acuzat pe Vişinescu că în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, i-a persecutat pe deţinuţii politici încarceraţi.

Anchetatorii au identificat 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

Doisprezece dintre aceștia au murit în perioada în care penitenciarul a fost condus el.

Deţinuţii erau torturaţi fizic şi psihic, nu primeau medicamente şi îngrijire medicală, iar regimul impus nu asigura condiţii de supravieţuire pe termen lung.

Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, și Ion Mihalache.

Vișinescu a fost condamnat în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității.

 

 


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează