Confidenţialitate


O carte a fost returnată bibliotecii din Aukland după 68 de ani


O carte a fost returnată bibliotecii din Aukland după 68 de ani

O carte citită în aproape 7 decenii.

Cartea “Mituri si legende ale taramului Maori” scrisă de Alexander Wyclif Reed a fost împrumutată de la biblioteca din Aukland în 1948 și nu a mai fost returnată…până acum.

 

Săptămâna aceasta o femeie a adus cartea și a întrebat-o pe bibliotecară cât este amenda pentru întârzierea de 24.605 de zile.

 

”Mi-a spus ca a luat cartea cand era copila si a tot intentionat sa o returneze de ani de zile”, a spus bibliotecara. ”Parea putin stânjenită dar am fost multumita pentru ca a spus ca a citit-o si s-a bucurat de carte de multe ori de-a lungul anilor”, a adaugat ea.
Chiar și așa femeia nu trebuie să plătească taxe de intârziere pentru că a luat cartea când era copil, iar minorii nu sunt obligați să achite amenzi. Pe fișa originală de împrumut penalizarea este de trei penny pentru prima saptamana si un penny pe zi pentru urmatoarele zile, așadar amenda s-ar ridica la 24 605 dolari neozeelandezi.

Biblioteca din Auckland are trei copii ale volumului “Mituri si legende ale taramului Maori”, dar niciuna nu mai poate fi împrumutată.

 


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează