Confidenţialitate


O ambarcațiune cu 15 turiști la bord s-a răsturnat pe Dunăre


O ambarcațiune cu 15 turiști la bord s-a răsturnat pe Dunăre

Printre turiști se numărau și  trei copii. Incidentul a avut loc pe canalul Sulina, în apropiere de satul Crişan, toate persoanele reuşind să se salveze.

Căpitanul şef al Căpităniei Portului Sulina, Radu Andricenco, a declarat pentru AGERPRES că incidentul a fost cauzat, cel mai probabil, de unul dintre pasagerii ambarcaţiunii, potrivit rezultatelor preliminare ale cercetărilor demarate în acest caz.

“Se pare că unul sau doi pasageri s-au ridicat în picioare în barcă şi atunci aceasta s-a răsturnat. Din fericire, toţi pasagerii purtau veste de salvare”, a menţionat Andricenco.

În sprijinul celor 15 persoane, la mila 13 a Dunării, s-au deplasat reprezentanţii Pichetului de pompieri din satul Crişan şi trei şalupe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), un elicopter al SMURD Constanţa fiind de asemenea pregătit să preia eventualii răniţi.

“Niciuna dintre persoanele consultate nu a prezentat probleme de sănătate”, a precizat directorul SJA, Dumitru Vâlcu.

Căpitănia Portului Sulina continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.

Acesta este cel de-al doilea eveniment petrecut în ultimele două săptămâni pe canalul Sulina al Dunării, după ce pe data de 26 aprilie o ambarcaţiune în care se aflau trei persoane s-a răsturnat la mila marină 8, incident în urma căruia o tânără în vârstă de 36 de ani, din satul Letea, a fost dată dispărută.


Ultimele stiri
Luca Niculescu propune partidelor un acord politic pe șase luni pentru susținerea guvernului | AUDIO

UE ar urma să înregistreze cea mai mică producție de zahăr din ultimii nouă ani | AUDIO

Transportatorii reclamă din nou probleme cu sistemul TollRo, la aproape două săptămâni de la lansare

Papa Leon al XIV-lea va fi operat după descoperirea unui nodul la plămân. Mesajul transmis de premierul Italiei…

Salonul Auto de la Paris: prezență record a mărcilor chinezești, cu 20 de producători | AUDIO

Călin Georgescu, adus din nou la DIICOT. Tot azi ajunge și la Tribunalul București, unde cere înlocuirea arestului…

Viitură devastatoare în Nepal: cinci persoane sunt date dispărute după ce apele au măturat mai multe case dintr-un…

Ambasadoarea SUA în Grecia ar putea fi înlocuită după controverse privind călătorii de lux și presupuse oferte de…

SUA amenință că opresc livrările de arme către Ucraina dacă atacurile asupra rafinăriilor ruse continuă. Donald Trump cere…

Un nou atac al rebelilor houthi asupra aeroportului din Riad: un om a murit și 11 au fost…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează