Confidenţialitate


O altă firmă a patronului Hexi Pharma a prestat servicii de arhivare pentru spitale


O altă firmă a patronului Hexi Pharma a prestat servicii de arhivare pentru spitale

Scandalul Hexi Pharma continuă: În ultimii cinci ani o altă firmă a trustului condus de omul de afaceri Dan Condrea a avut acces la la documente importante ale sistemului sanitar. Mai exact este vorba despre o societate care s-a ocupat de ordonarea arhivelor mai multor spitale.

 

Potrivit Euractiv, aceeași firmă vindea spitalelor și produse Hexi Pharma.
Societatea se numește Signum Service și este deținută în proporție de 90 la sută de patronul Hexi Pharma, Dan Alexandru Condrea.

Jurnaliștii Euractiv scriu că din martie 2011 și până în prezent, firma, care-și are sediul în fabrica Hexi Pharma din Mogoșoaia, a beneficiat de contracte cu zeci de spitale din România obiectul activității fiind prestare de servicii de arhivare.

Firma a încasat în ultimii ani, potrivit site-ului de achiziții publice e-licitație.ro, aproape 6 milioane de lei, bani obținuți din derularea a 156 de contracte.

Contracte ar fi fost derulate cu spitalele județene din Vaslui, Brăila, Giurgiu sau Mehedinți, dar și cu spitalul de pediatrie din Galați și cel din Brașov. În plus, firma a mai făcut afaceri și cu Institutul Național de Statistică, pentru care Signum Service a prestat servicii de arhivare, legare și finisare a documentelor. De la INS firma lui dan Condrea a primit peste 380 de mii de lei.

Euractiv mai scrie că societatea, care teoretic se ocupă de arhivarea documentelor, a livrat inclusiv sare de deszăpezire pentru Institutul Național de Sănătate Publică și găleți de mop, detergenți de vase sau produse de curățenie Hexi Pharma unor spitale.

Și tot de la Signum Service, Spitalul de Arși din București ar fi cumpărat Thor, dezinfectantul produs de Hexi Pharma despre care se crede că are o concentrație de trei ori mai mică a substanței active decât ar trebui.

 

foto: tolo.ro


Ultimele stiri
Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…