Confidenţialitate


Noul Guvern ar putea fi instalat la Palatul Victoria cu două zile înainte de Crăciun


Noul Guvern ar putea fi instalat la Palatul Victoria cu două zile înainte de Crăciun

Primul pas după alegeri, așa cum prevede legea fundamentală, este constituirea noului legislativ. Noii parlamentari ar putea depune jurământul peste exact o săptămână, când expiră mandatul actualilor senatori și deputați.

 

 

Potrivit calendarului post-electoral stabilit de Guvern, în cel mult 48 de ore de la închiderea urnelor, adică până pe 13 decembrie, la ora 24:00, partidele pot depune la Biroul Electoral Central cereri de anulare a alegerilor. BEC are la dispoziţie maximum trei zile pentru soluţionarea acestor cereri, adică până pe 15 decembrie.

În cazul în care contestatarii alegerilor sunt nemulţumiţi de soluţia dată de BEC, ei pot ataca această decizie la instanța supremă în termen de 24 de ore. La rândul ei, Înalta Curte are la dispoziţie maximum trei zile, până duminică, 18 decembrie, pentru a tranşa problema, prin decizie definitivă.

În momentul în care rezultatele finale sunt publicate în Monitorul Oficial, adică după decizia Curţii Supreme, noul Parlament poate fi convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit estimărilor făcute de partide, noul legislativ va fi convocat pentru 19 decembrie, ziua în care expiră mandatul actualului Parlamentt.

Tot după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, preşedintele poate convoca partidele politice la consultări pentru desemnarea viitorului premier. Noul Guvern ar putea primi votul de învestitură vineri, 23 decembrie.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează