Confidenţialitate


Noul album al lui Roger Waters, oprit de la vânzare de un tribunal din Milano


Noul album al lui Roger Waters, oprit de la vânzare de un tribunal din Milano

Un tribunal din Milano a oprit de la vânzare noul album al lui Roger Waters, “Is this the Life We Really Want?”.

Muzicianul este acuzat că a plagiat pentru coperta albumului tiparul folosit de scriitorul și pictor italian, Emilio Isgro, relatează EFE.

Silvia Giani, judecătoarea secției specializate în drepturi de autor a tribunalului milanez, a blocat difuzarea coperții, textele și eticheta albumului, în urma acuzației de plagiat a stilului lui Isgro.

Justiția italiană a răspuns astfel acuzațiilor artistului italian, în vârstă de 79 de ani, considerând că pe coperta albumului “este reprodus literalmente modul său personal de exprimare”.

Titlul albumului, “Is this the Life We Really Want?”, este întrezărit printre ștersături în mijlocul unei pagini de carte, copiind tiparul care l-a făcut celebru pe Emilio Isgro, în 1964.

Vânzarea albumului a fost blocată inițial la 16 iunie, însă după zece zile decizia a fost suspendată pentru a favoriza o negociere între cele două părți.

“Is this the Life We Really Want?” a fost lansat pe 2 iunie 2017.

Roger Waters, născut pe 6 septembrie 1943, în Great Bookham, Surrey, a pus bazele grupului progressive rock Pink Floyd în 1965, alături de Syd Barrett, Nick Mason şi Richard Wright. În 1996, el a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame ca membru al formaţiei Pink Floyd.

Roger Waters a concertat la Bucureşti în august 2013, în turneul ”The Wall”.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează