Confidenţialitate


Nou schimb de avertismente între Biden şi Putin pe tema Ucrainei


Nou schimb de avertismente între Biden şi Putin pe tema Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat pe omologul său rus, joi, cu un răspuns ferm la orice invadare a Ucrainei, în cadrul unei convorbiri telefonice în cursul căreia Vladimir Putin a afirmat că noi sancţiuni împotriva Moscovei ar fi ”o eroare colosală”, relatează Agerpres, citând AFP.

Liderul de la Kremlin s-a declarat ”mulţumit” de această convorbire de aproximativ 50 de minute, ”serioasă şi concretă”, potrivit unui oficial al administraţiei americane.

Cei doi lideri au menţionat calea diplomatică pentru ieşirea din criza generată de ameninţarea unei invazii ruse. Dar orice progres diplomatic va însemna în primul rând o ”dezescaladare” în Ucraina, a avertizat liderul de la Casa Albă.

Joe Biden a participat la această convorbire telefonică – a doua în mai puţin de o lună cu liderul de la Kremlin – din Wilmington, oraşul său natal din statul Delaware, unde se află în perioada sărbătorilor de sfârşit de an.

SUA vor răspunde ”într-o manieră fermă” oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin după convorbire, Joe Biden a subliniat că Washingtonul nu va desfăşura ”arme ofensive” în Ucraina. Casa Albă a minimalizat aceste afirmaţii, dând asigurări că aceasta este doar o simplă confirmare a politicii actuale.

La rândul său, Kremlinul a cerut ”rezultate” la cererile sale de ”garanţii” de securitate: negocierea a două tratate de redefinire a echilibrului şi arhitecturii de securitate a Europei care vor fi discutate în curând în cadrul convorbirilor ruso-americane prevăzute să aibă loc pe 10 ianuarie la Geneva .

Pentru Moscova, securitatea Rusiei presupune interzicerea oricărei extinderi a NATO, percepută ca o ameninţare existenţială, şi încetarea activităţilor militare occidentale în apropierea graniţelor ruse, zonă pe care o consideră că se încadrează în aria sa de influenţă, notează AFP


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”