Confidenţialitate


Norvegienii sunt cei mai fericiți oameni din lume


Norvegienii sunt cei mai fericiți oameni din lume

Norvegia a depăşit Danemarca şi ocupă primul loc în topul celor mai fericite ţări din lume, potrivit unui raport oficial publicat astăzi, de Ziua Mondială a Fericirii.

România ocupă locul al 57-lea, cu un scor mediu de 5,825, în acest clasament ce include 155 de ţări.

Realizatorii au îndemnat naţiunile din lumea întreagă să stimuleze încrederea socială şi egalitatea pentru a ameliora bunăstarea cetăţenilor lor, informează Reuters.

Ţările nordice au cele mai fericite populaţii, potrivit World Happiness Report 2017, întocmit de Sustainable Development Solutions Network (SDSN), o iniţiativă globală ce a fost lansată de ONU în 2012.

Ţările din Africa Subsahariană, alături de Siria şi Yemen, ocupă în 2017 ultimele locuri în raportul anual al fericirii – ce include 155 de state -, realizat pentru al cincilea an consecutiv de ONU.

Clasamentul este realizat pe baza unui punctaj global care include şase factori: PIB-ul per locuitor, Sprijin social, Speranţa pentru o viaţă sănătoasă, Libertatea de a face schimbări în viaţă, Generozitate şi Încredere.

În clasamentul din 2017, pe primul loc se află Norvegia, cu un scor general de 7,537. Topul 10 al celor mai fericite ţări din lume este completat de Danemarca, Islanda, Elveţia, Finlanda, Olanda, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia.

Sudanul de Sud, Liberia, Guineea, Togo, Rwanda, Tanzania, Burundi şi Republica Centrafricană ocupă ultimele locuri în clasament.

Germania se află pe locul al 16-lea, Marea Britanie pe locul al 19-lea, iar Franţa pe poziţia a 31-a. Statele Unite au pierdut un loc faţă de clasamentul de anul trecut şi se află pe locul al 14-lea.

În 2016, pe primul loc s-a clasat Danemarca, al cărei punctaj a fost de 7,526, urmată de Elveţia, Islanda, Norvegia şi Finlanda. România se afla pe poziţia a 71-a cu un scor mediu de 5,528.

Obiectivul acestui clasament anual este acela de a furniza un nou instrument folositor guvernelor, companiilor şi societăţii civile, pentru a ajuta ţările din lumea întreagă să găsească metode mai bune pentru a asigura bunăstarea cetăţenilor lor.

Autorii raportului au îndemnat guvernele lumii să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite şi al altor ţări care au înfiinţat ministere ale Fericirii.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează