Confidenţialitate

Nominalizările PSD pentru Guvernul Dăncilă

Conducerea PSD a votat nominalizările partidului pentru Guvernul Dăncilă.

Primele decizii au fost luate pentru portofoliile Educației, Finanțelor și Culturii. Astfel, Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava, va fi ministrul Educației. La Finanțe revine Eugen Teodorovici, iar Ministerul Culturii va fi condus de George Ivașcu.

De asemenea, conducerea PSD a validat nominalizarea Sorinei Pintea pentru Sănătate și a lui Radu Oprea pentru ministerul Mediului de Afaceri.

Schimbări sunt de asemenea la Energie, Transporturi, Economie, Comunicații.

Structura Guvernului a fost modificată în așa fel încât să fie viceprim-miniștri atât  Viorel Ștefan cât și Ana Birchall – propusă de liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu să se ocupe de Afaceri Europene la vârful Guvernului. Astfel, Guvernul Dăncilă va avea patru secunzi ai prim-ministrului: Paul Stănescu, Grațiela Gavrilescu, Ana Birchall și Viorel Ștefan.

Înaintea ședinței, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au făcut deja o primă selecție a nominalizărilor venite din județe. „Finaliștii” au avut însă nevoie de votul Comitetului Executiv, în care au apărut și noi propuneri.

Pe lista noului Guvern sunt, în mare parte, nume de remaniați ai guvernelor Grindeanu și Tudose care revin în Cabinetul Dăncilă și de lideri ai PSD care își păstrează portofoliile. Există însă și permutări între ministere, precum și câteva nume noi.

Rovana Plumb, demisionară în octombrie, în contextul în care premierul de atunci, Mihai Tudose, a reclamat implicarea sa în anchetarea de către DNA a cazului „Belina”, revine ca ministru delegat pentru fonduri europene. Explicația a fost dată de Liviu Dragnea, înainte a ședinței: „Din moment ce a fost respinsă de Parlament cererea de urmărire penală a procurorilor, Rovana Plumb nu are nicio calitate în acel dosar”.

La Transporturi vine fostul ministru al Comunicațiilor, Lucian Șova, în locul lui Felix Stroe. Economia va fi condusă de Dan Andrușca, un apropiat al liderului PSD Neamț, Ioan Arsene, reținut recent pentru 24 de ore într-un dosar de corupție.

Ioan Deneș, votat deja pentru a o înlocui pe Doina Pană la ape ar urma să fie validat la învestirea în funcție a noului guvern.

Printre nou-veniți, se numără deputatul PSD Ioana Bran care va prelua Ministerul Tineretului și Sportului după retragerea lui Marius Duncă, deja confirmată de Liviu Dragnea. De asemenea, fostul secretar de stat Adrian Dobre urma să fie ministru pentru Dialog Social în locul lui Gabriel Petrea, intrat în conflict cu Liviu Dragnea. În ultimul moment, portofoliul de ministru a fost desființat și înlocuit cu o funcție de secreatr de stat. Portofoliul Turismului ajunge la Bogdan Trif, președintele interimar al PSD Sibiu, după ce Mircea Dobre și-a arătat deschis susținerea pentru tabăra anti-Dragnea. Fostul secretar de stat Natalia Intotero va fi ministru pentru românii de pretutindeni, iar Nicolae Burnete, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca preia portofoliul Cercetării.

În noul Guvern, ALDE își păstrează portofoliile cu o singură excepție Toma Petcu va fi înlocuit la Energie de Anton Anton, fost ministru al Cercetării în Guvernul Tăriceanu.

LISTA NOMINALIZĂRILOR VOTATĂ ÎN PSD

Viorica Dăncilă, prim-ministru

Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene

Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, ministrul mediului

Viorel Ștefan, viceprim-ministru

Ana Birchall, viceprim-ministru

Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene

Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne

Teodor – Viorel Meleşcanu, ministrul afacerilor externe

Mihai – Viorel Fifor, ministrul apărării naționale

Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice

Tudorel Toader, ministrul justiţiei

Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale

Valentin Popa, ministrul educaţiei naționale

Lia – Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale

Anton Anton, ministrul energiei

Lucian Șova, ministrul transporturilor

Dan Andrușca, ministrul economiei

Bogdan Cojocaru, ministrul comunicațiilor

Sorina Pintea, ministrul sănătății

George Ivașcu, ministrul culturii și identității naționale

Ioan Deneș, ministrul apelor şi pădurilor

Ioana Bran, ministrul tineretului și sportului

Bogdan Trif, ministrul turismului

Adrian Dobre, secretar de stat pentru dialogul social, în Ministerul Muncii//  portofoliul de ministru delegat, desființat

Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul

Nicolae Burnete – ministrul cercetării și inovării

Victor Negrescu, ministru delegat pentru afaceri europene

Natalia Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni