Confidenţialitate


Noi restricţii pe Podul de la Cernavodă


Noi restricţii pe Podul de la Cernavodă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, de luni, vor fi reinstituite restricţii de circulaţie, prin închiderea Căii 2 de rulare, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, pentru reluarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

”Va fi refăcută calea aferentă trotuarelor şi a parapetului pietonal, atât pe podul principal, cât şi pe viaducte. Pe podul metalic se va înlocui parapetul direcţional, vor fi înlocuite rosturile de dilataţie pe calea de rulare, se vor face reparaţii cu betoane speciale la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structurile metalice. La finalizarea lucrărilor starea tehnică a podului va îndeplini cerinţele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice şi dinamice, siguranţa în exploatare şi protecţia mediului”, anunţă CNAIR.

Lucrările pe pod au fost întrerupte pe timpul sezonului estival.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează