Confidenţialitate


Noi reguli pentru locuitorii de la bloc


Asta prevede un ordin al Ministerului Sănătății referitor la normele de igienă și sănătate publică.

‘

Documentul a fost aprobat de fostul ministru Eugen Nicolăescu, cu puțin timp înainte de a-și încheia mandatul.

‘

Noile reguli spun că atunci când este ridicat un bloc de locuințe, constructorul trebuie să asigure și un loc de depozitare a gunoiului care să respecte mai multe condiții. Între altele, trebuie să se găsească la cel puțin 10 metri de ferestrele locuințelor, să fie împrejmuit și menținut în permanență curat.

‘

În incinta unui bloc de locuințe trebuie să se găsească și un loc de joacă pentru copii, însă jucăriile de exterior trebuie să fie amenajate în așa fel încât să se evite accidentarea celor care le utilizează.

‘

Oficialii din Ministerul Sănătății spun că micile afaceri de la parterul blocului nu trebuie să creeze riscuri pentru sănătate, astfel că atelierele auto, tinichigeriile sau atelierele de tâmplărie trebuie să fie și ele amplasate la o distanță rezonabilă față de ferestrele apartamentelor.

‘

În acest context, nici șoferii nu mai au voie să-și repare mașina în parcare. Ministerul Sănătății precizează că cine nu respectă aceste norme riscă amenzi sau chiar dosar penal.


Ultimele stiri
Arad: Zeci de infectări cu hepatită A. La Spitalul Județean, medicii au internat 32 de copii, iar în…

Un tren Deutsche Bahn, care circula de la Stuttgart spre Zürich, a fost oprit pe traseu din cauza…

Mii de arbori se usucă în estul României. Stejarii din Vaslui și Vrancea, printre cei mai afectați. Ce…

Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează