Confidenţialitate


Noi percheziții în dosarul Hexi Pharma, la sediul din Mogoșoaia al firmei, la spitale din București și la RENAR


Noi percheziții în dosarul Hexi Pharma, la sediul din Mogoșoaia al firmei, la spitale din București și la RENAR

Polițiștii s-au prezentat pentru a doua zi consecutiv la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, la Spitalul de Arși și la Institutul Oncologic din București pentru a ridica toate contractele pe care aceste spitale le-au încheiat atât cu firma Hexi Pharma, cât și cu alte societăți care produc dezinfectanți. Procurorii încearcă să afle dacă a fost respectată legislația privind achizițiile publice.

Surse citate de Mediafax spun că anchetatorii verifică și relațiile între firma Hexi Pharma și RENAR – Asociația de Acreditare din România. Aceasta este singura instituție care poate certifica unele produse și poate acredita laboratoare de analize. Ancheta jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor a scos la iveală că laboratorul unde firma Hexi Pharma își testa produsele era de fapt controlat de patronul acestei firme, Dan Condrea.

Vizată de percheziții este, pentru a treia oară, și Hexi Pharma. De la depozitul din Mogoșoaia al firmei, polițiștii ridică noi documente cerute de procurori. Anchetatorii au solicitat și noi analize ale produselor biocide de la Hexi Pharma. După ce au fost testate la ICECHIM( Institutul Național de Cercetare pentru Chimie), substanțele sunt analizate și la Institutul Cantacuzino.

Între timp, comisia parlamentară de control al SRI a anunțat că și Serviciul Român de Informații a cumpărat dezinfectanți de la Hexi Pharma, în perioada 2011-februarie 2016. Achizițiile au fost făcute de spitalul SRI și au reprezentat numai 10% din totalul dezinfectanților cumpărați.

În ultimii 5 ani, Serviciul Român de Informații a transmis președinților României, premierilor, miniștrilor Sănătății și președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și autorităților locale peste 500 de informări despre infecțiile spitalicești și 6 despre calitatea dezinfectanților produși de Hexi Pharma.

Până acum, niciunul dintre angajații acestei firme nu a fost pus sub învinuire. Procurorii au început urmărirea penală a firmei pentru participație improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.

 


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează