Confidenţialitate


Noi măsuri anunțate de premierul Bolojan: grilă unică de salarizare la primării și număr limitat de angajați | AUDIO


Noi măsuri anunțate de premierul Bolojan: grilă unică de salarizare la primării și număr limitat de angajați | AUDIO

Premierul Ilie Bolojan a anunțat o parte dintre măsurile bugetar-fiscale din pachetul al doilea propus de Guvern.

Este vorba despre măsurile care vizează administrațiile publice.

Printre acestea: numărul de angajați din primării, salarizarea acestora, dar și funcționarea Poliției Locale.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat stabilirea unei grile de salarizare unică pentru localităţile care nu-şi acoperă din veniturile proprii, nici măcar cheltuielile de personal, el arătând că, dacă cea mai mare parte a sumelor vin de la Guvern, este normal să existe o standardizare de cheltuieli, la nivel naţional.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajaţi, stabilirea unui număr maxim, care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel naţional. Pentru primării, indicatorul principal va fi numărul de locuitori, pentru că în general primăriile au funcţii asemănătoare. Pentru consiliile judeţene, indicatorii pot fi rafinaţi: nu doar numărul de locuitori dintr-un judeţ, pot fi numărul de unităţi administrative sau dacă are un spital judeţean în subordine (…) sau în funcţie de numărul de autorizaţii de construire pe care Direcţia arhitectului şef le eliberează”, a explicat premierul.

”O altă măsură importantă este stabilirea unei grile de salarizare unică pentru localităţile care nu-şi acoperă din veniturile proprii nici măcar cheltuiele de personal. Astăzi, aşa cum ştiţi, fiecare consiliu local are competenţa să stabilească atât organigrama, deci numărul de angajaţi, dar şi grila de salarizare, nivelul de salarizare a fiecare angajat, trebuind la grilă să respecte o condiţie importantă să nu depăşească salarul viceprimarului. În multe localităţi, grila de salarizare este integral, foarte apropiată de salariul viceprimarului, deci este dusă la maxim, în condiţiile în care avem 25% din localităţile din România, e vorba în principal de primării de comune, care nu îşi acoperă din veniturile proprii nici cheltuielile cu salariile angajaţilor respective”, a spus premierul Bolojan.

El a menţionat că ”stabilirea unei grile de salarizare pentru aceste localităţi la nivel naţional, pe care nu o vor putea depăşi, dar vor putea să coboare, dacă situaţia locală financiară impune acest lucru, este o decizie corectă, având în vedere faptul că Guvernul României asigură finanţarea acestor localităţi cu sume importante”.

”Dacă cea mai mare parte a sumelor vin de la Guvern, este normal să existe o standardizare de cheltuieli la nivel naţional. Celelalte unităţi administrative, la căror venituri proprii le acoperă integral cheltuielile, îşi vor putea stabili, aşa cum este şi în prezent, grila de salarizare şi organigrama pentru a-şi optimiza funcţionarea şi pentru a oferi servicii cât mai bune”, a mai spus el.

foto: INQUAM-George Călin


Ultimele stiri
David Popovici, a treia oară campion european la proba de 100 de metri liber. Nou record al Campionatelor…

Ministerul Energiei: După întreruperea reactorului 2 de la Cernavodă, alimentarea cu energie electrică la nivel național va fi…

Atac cibernetic masiv în Polonia. Datele medicale și personale a aproape 19 milioane de persoane au fost furate…

Fotojurnalista iraniană Yalda Moaiery, condamnată la 15 ani de închisoare. Regimul de la Teheran o acuză de „activități…

Un fermier din Republica Moldova vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un pepene verde de 74 de…

Ministerul Sănătății le cere spitalelor din țară să-i comunice sursele de energie de rezervă. „Demersul are un caracter…

O profesoară și doi copii, agresați de părinții unui elev în Dâmbovița. Cei doi au fost arestați preventiv…

Apă cu concentrații ridicate de mangan la Pitești și în localitățile din apropiere. DSP verifică dacă este potabilă…

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți” | AUDIO

OMS critică recomandările lui Donald Trump privind vaccinarea copiilor: „Nu se bazează pe dovezi științifice” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează