Confidenţialitate


Noi focare de pestă porcină africană în Giurgiu și Maramureș


Noi focare de pestă porcină africană în Giurgiu și Maramureș

În Comana, județul Giurgiu, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la cinci.

Trei – în satul Budeni și două în Comana. Comitetul Județean de Combatere a Bolilor a decis ca astazi sa fie sacrificati preventiv porcii din cele doua localitati.
Este vorba de aproape 400 de animale – transmite corespondenta Europa FM, Camelia Sachetti.

Si in comuna învecinată, Mihai Bravu, unde exista 9 focare de Pesta Porcia Africana porcii au fost sacrificați preventive. Însă, după două săptămâni, un cetățean a anunțat autoritățile că are un porc bolnav.

Localnicul avea 11 porci pe care nu-i declarase.

Ca urmare, s-a ales cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă si nu va primi nici despagubiri de la stat.
Reprezentanții Direcției Sanitare Giurgiu atrag atenția că prin ascunderea animalelor se pun în pericol măsurile luate de autorități împotriva pestei porcine africane.

Un focar ramane activ atata timp cat nu se repopuleaza zona afectata cu porci santinela care sa fie testati dupa 30 de zile, iar in urma testelor sa nu se confirme virusul .

In județul Giurgiu sunt in prezent 21 de focare de Pesta Porcina Africană.

Totodată, trei focare de pestă porcină africană au fost identificate la Ieud, după ce mai mulţi săteni au cumpărat recent animale dintr-o altă localitate, rezultatele fiind confirmate în urma analizelor de laborator efectuate de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Maramureş, a declarat marţi, pentru AGERPRES, primarul comunei Ieud, Nicolae David.

“Porcii au fost cumpăraţi de localnici de la o altă persoană din comuna Onceşti, probabil la târg. Doi dintre porci au murit, iar un alt treilea care era purtător de virus a fost eliminat. Din primele analize de laborator efectuate în Baia Mare de DSVSA Maramureş, rezultă că cele trei animale erau purtătoare de virus. Se aşteaptă şi confirmarea unei analize de la un laborator din Bucureşti”, a spus Nicolae David.

Potrivit acestuia, în localitate nu a fost instituită deocamdată starea de carantină.

Comuna Ieud, este prima localitate din judeţul Maramureş unde au fost semnalate cazuri de pestă porcină africană.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)