Confidenţialitate


Noi detalii în cazul copilului înecat la creșa din Timișoara. Educatoarea a mai uitat o fetiță la locul de joacă | AUDIO


Noi detalii în cazul copilului înecat la creșa din Timișoara. Educatoarea a mai uitat o fetiță la locul de joacă | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

La Timișoara, continuă ancheta în cazul copilului de un an și opt luni care a murit înecat într-un iaz ornamental. Ies la iveală noi informații care demonstrează neglijența celor două angajate ale grădiniței private care trebuiau să aibă grijă de copii. Potrivit anchetatorilor, educatoarea și îngrijitoarea au mai uitat o fetiță la locul de joacă, unde s-a produs tragedia. Din fericire, copila a rămas lângă ieșire și a fost recuperată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale, cei care au preluat cazul, au dus la audieri patru persoane: directoarea grădiniței private, educatoarea, o îngrijitoare și patronul restaurantului unde se afla locul de joacă. După aproape opt ore de audieri, oamenii legii au decis reținerea pentru 24 de ore a educatoarei. Ea este acuzată de ucidere din culpă.

Ancheta polițiștilor a scos la iveală neglijența de care au dat dovadă cele două angajate. Oamenii legii au stabilit că educatoarea și îngrijitoarea au mers cu 11 copilăși în grădina restaurantului, care era închisă la acea oră. Iar, la un moment dat, educatoarea, care este și unul dintre administratorii grădiniței private, a plecat să își ia o cafea. La întoarcere, i-a dus pe copilăși în clasă fără să își dea seama că lipsesc un băiețel și o fetiță. A plecat să îi caute pe cei doi.

Pe fetiță a găsit-o plângând lângă ușa de acces în curtea restaurantului, a dus-o în clasă și s-a întors să îl caute și pe băiețel. I-a cerut patronului localului să o ajute să îl găsească. După minute bune, l-a descoperit căzut în iazul a cărui adâncime nu depășește 40 cm. Băiețelul zăcea fără suflare în apă. Proprietarul restaurantului a început să îi aplice manevre de resuscitare, dar fără succes.

În timpul audierilor, educatoarea recunoaște că i-a lăsat pe copilăși în grija colegei ei, dar susține că tragedia nu s-a produs cât timp a fost ea plecată să își ia cafea. Femeia ar putea fi prezentată astăzi cu propunerea de arestare preventivă.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează